Shakira ar avea un potențial interes romantic în Miami, susține presa spaniolă

Shakira ar putea avea un motiv romantic pentru care să se mute la Miami, speculează presa spaniolă după separarea tumultuoasă dintre cântăreață și Gerard Pique.

Shakira ar avea un potențial partener în Miami, titrează presa spaniolă, care a urmărit cu atenție fiecare mișcare a cântăreței columbiene, de la anunțul separării dintre aceasta și fostul său partener de viață, fotbalistul Gerard Pique.


Se știe deja că Shakira, în vârstă de 46 de ani, urmează să se mute în Florida, după ce a ajuns la un acord cu fostul său partener privind custodia celor doi copii ai lor, Milan, în vârstă de 10 ani, și Sasha, de opt ani. Presa a speculat că vedeta se va muta la Miami după ce fiii săi vor termina anul școlar, astfel încât viețile lor să nu fie complet date peste cap. Însă noi articole arată că aceasta și-ar fi devansat plecarea din Barcelona, urmând să părăsească orașul în care a locuit în ultimii ani până pe 1 aprilie.


Iar această decizie s-ar datora unui interes romantic pe care Shakira l-ar avea în Miami. „Se pare că cântăreața din Columbia ar fi găsit o nouă iluzie, în forma unui bărbat misterios pe care l-ar fi întâlnit în Miami și cu care ar ține legătura de patru luni', susține presa iberică, fără să dea detalii despre surse sau despre identitatea acestui bărbat. Totuși, publicația a ținut să precizeze că nu este vorba despre fostul partener al Shakirei dinainte de relația acesteia cu Gerard Pique, adica Antonio de la Rua. Reprezentanții cântăreței au negat, însă, zvonurile.

Știrile despre plecarea grăbită a Shakirei la Miami au apărut, totuși, înainte ca mama acesteia, Nidia Ripoll, să fie spitalizată în Barcelona după ce în piciorul ei a fost descoperit un cheag de sânge care i-ar fi putut pune în pericol viața.

Shakira și Gerard Pique și-au anunțat despărțirea în luna mai a anului trecut, după o relație de mai bine de 11 ani. În luna noiembrie a anului trecut cei doi au ajuns la un acord privind modul în care își vor crește copiii. Conform acestei înțelegeri, Gerard Pique, acum într-o relație recunoscută cu Clara Chia Marti, care ar fi început înainte de separarea cuplului, va petrece vacanțele alături de copiii pe care îi are cu Shakira.


În urmă cu câteva luni, Shakira a lansat o piesă devenită virală care a fost percepută ca un atac la adresa fostului său partener de viață, melodie care a devenit imediat un hit. Anul trecut s-a dovedit a fi unul extrem de dificil pentru cântăreață, dat fiind faptul că aceasta, în afara separării extrem de publice de fostul său partener de viață, a trebuit să facă față și unui proces cu statul spaniol, care s-a transformat într-un adevărat scandal public. Conform procesului, Shakira ar fi refuzat să plătească taxe în Spania, motivând faptul că nu locuiește de fapt acolo, lucru care ar fi păgubit statul de milioane de dolari. Între timp, statul a dovedit faptul că Shakira a locuit, în fapt, în Barcelona pe întreaga durată a relației sale cu Gerard Pique, astfel că procesul de evaziune fiscală a continuat și după ce aceasta și-a plătit, în cele din urmă, restanțele.


Citește și:
Orlando Bloom, vizită în Ucraina. Ambasadorul UNICEF s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people