Serena Williams are un nou susținător la ședințele foto - fiica sa în vârstă de un an, Olympia.
De când a născut, Serena Williams a vorbit în repetate rânduri despre momentele bune și cele mai puțin plăcute din viața de mamă. Serena a început prin a povesti despre experiența traumatizantă în urma nașterii, dar alături de sprijinul soțului ei, Alexis Ohanian, și de familie, a reușit să-și accepte noua viața și chiar să o iubească mai mult decât pe cea dinainte.
Recent, Serena a postat o fotografie alături de fiica ei, Olympia, cea mică susținându-și mama în locația ședinței foto pe care a realizat-o pentru revista GQ. Olympia poartă mândră o rochie roz din tulle, în timp ce Serena arată incredibil într-un body negru, cizme înalte și o curea aurie marca Chanel.
Vorbind despre experiența creșterii unei fete, Serena a recunoscut că există un mic lucru pe care nu-l găsește atât de plăcut. „Facem totul împreună. Iubesc totul din viața de mamă. Singurul lucru care îmi displace este ora 7:30; Olympia este gata de culcare, iar eu mă întristez. „Ar trebui să merg în pat?” mă gândesc. Pentru că atunci când mă voi trezi, o voi vedea din nou”, spune Serena.
„Păstrez multe dintre hainele ei. Iar apoi, când crește, vom merge împreună la un orfelinat și le vom dona”, a continuat campioana la tenis.
Fotografia Serenei alături de fiica sa vine după ce a aniversat un an de la ziua nunții, la începutul acestei săptămâni. Serena și Alexis s-au căsătorit în compania a mai multor celebrități, printre care Beyonce, Jay-Z și Kim Kardashian. În postarea sa de pe Instagram, Alexis a scris „365 de zile mai târziu. Iar noi încă dansăm. Doar că acum junioara ni se alătură”.
Foto: Instagram