Nu e pentru prima oară când Serena Williams sfidează regulile pe terenul de tenis. Vorbesc, desigur, despre cele vestimentare, căci altfel campioana (și, probabil, cea mai bună atletă din toate timpurile) este cunoscută pentru fair play și pentru felul în care stăpânește jocul. Dar când vine vorba despre haine, Serena este printre sportivele care și-au asumat dintotdeauna riscuri fashion. Uneori doar pentru că așa avea chef, alteori pentru că starea ei de sănătate o impunea, așa cum s-a întâmplat anul trecut, atunci când proaspăta mamă apărea pe teren într-un catsuit negru, o salopetă mulată care a generat mii de articole și o interdicție din partea organizatorilor turneului…
Numai că problema, mult discutată anul trecut, nu era deloc o problemă. Serena Williams purta un catsuit pentru a-și ține sub control circulația (atleta a trecut prin două episoade de embolism pulmonar care nu doar că i-au pus sub semnul întrebării cariera, ci i-au pus chiar viața în pericol), lucru pe care l-a și declarat atunci când a contestat decizia oficialilor de la Roland Garros, în vreme ce aceștia din urmă au vorbit despre respectul față de arenă și de joc. Pentru că, nu-i așa, orice scuză este bună atunci când vine vorba de a-i spune unei femei ce poate și ce nu poate să poarte, chiar și atunci când acea femeie este una care a făcut mai multe pentru sport decât legiuni de alți atleți (sau oficiali) puse la un loc.
Și dacă anul trecut au fost destui care au considerat că Serena Williams sfidează regulile pe teren, atunci pesemne că aceștia au uitat de dățile în care Serena a purtat un trench la Wimbledon sau un echipament format în întregime din denim (ținută pe care, de altfel, o mai încercase și Andre Agassi cu mulți ani în urmă într-un turneu, fără atâta scandal public).
Regulile sunt făcute să fie încălcate, însă, iar acesta pare să fie mesajul pe care îl transmite echipamentul Serenei Williams de anul acesta. Sportiva a ales să poarte un costum Nike care este acoperit în întregime de cuvinte încurajatoare – nu doar pentru ea și jocul ei, cât mai ales pentru toți cei care o privesc. De data aceasta, outfit-ul conceput de designerul Virgil Abloh pentru Nike, constând într-o bustieră și o fustă foarte scurtă, dar și o jachetă pentru pauzele mai lungi, când vremea nu e prielnică, este imprimat cu cuvintele: „Champion', „Queen', „Goddess' și „Mother'. Toate, ce e drept, potrivite pentru o sportivă de talia Serenei, dar și mesaje puternice pentru toate femeile care îndrăznesc mereu să fie mai bune în tot ceea ce fac, în ciuda obstacolelor… care uneori se dovedesc a fi doar prejudecăți ale unei societăți care nu e pregătită încă să privească femeile drept egale.
Pentru că acesta este motivul multor piedici, iar dacă nu Serena Williams, care le-a cam văzut pe toate, atunci cine să comenteze, chiar și vestimentar, împotriva preconcepțiilor? De-a lungul timpului, publicul din toată lumea a dezvoltat un soi de obsesie pentru Serena. Și nu pentru jocul ei spectaculos, pentru serviciul imparabil, pentru felul inteligent în care își croiește punctele astfel încât să atace decisiv la momentul potrivit. Nu, Serena este mai degrabă comentată pentru corpul ei – arătând, încă o dată, cât de greu a fost pentru ea să-și croiască, ca femeie de culoare, loc într-un sport destinat până atunci mai degrabă albilor, în care tradițiile de acest fel nu sunt încă interogate. Există chiar și azi voci (și nu doar ale publicului, cât chiar ale oficialilor, cum s-a întâmplat în Rusia) care o compară pe Serena (sau pe sora ei, cealaltă mare campioană, Venus Williams) cu felurite animale sau cu persoane aparținând genului opus. Există mereu mai multe comentarii despre alegerile ei vestimentare sau despre viața ei privată decât despre spectaculoasa sa carieră.
Deci nu e de mirare că Serena Williams sfidează regulile. A făcut-o dintotdeauna, atât pe teren, cât și în afara lui. Este felul în care și-a asigurat poziția de lider mondial în multe rânduri. Este și felul în care s-a impus ca lider în WTA, ca un fel de inspirație către care au tins, cu respectul cuvenit, cele mai multe dintre jucătoare, inclusiv cele mai feroce dintre rivalele ei.
Și nu e de mirare nici faptul că primul meci al Serenei Williams de la turneul de la Roland Garros a făcut senzație. Serena a câștigat meciul împotriva Vitaliei Diatchenko în trei seturi, după ce l-a pierdut pe primul cu 2-6. A revenit, ca întotdeauna, și le-a câștigat convingător pe următoarele două cu 6-1, 6-0. Pentru că nimic nu o oprește pe Serena. „Champion', „Queen', „Goddess', „Mother'.
Citește și:
Cernobîl, serialul care ne arată cum se poate repeta istoria
Foto: Hepta