Serena Williams cere sfatul fanilor pentru fiica sa, Alexis Olympia

Serena Williams se confruntă cu o problemă des întâlnită la bebeluși și cere sfatul fanilor pentru a o ajuta pe fiica ei, Alexis Olympia.

Serena Williams cere sfatul fanilor pentru fiica sa, Alexis Olympia

Alexis Olympia trece printr-o perioadă dificilă, erupția dentară fiind dureroasă pentru fiica Serenei Williams.

Serena Williams prețuiește fiecare clipă pe care o petrece alături de fiica ei, însă în ultimul timp aceasta se confruntă cu o problemă des întâlnită pentru mame, apariția primilor dinți ai bebelușului. Într-o postare pe Instagram, jucătoarea a cerut ajutorul celor care o urmăresc, deoarece nu știe cum o poate ajuta mai mult pe fiica ei, Alexis Olympia.

„Erupția dentară – aka diavolul- este atât de dificilă. Săraca Alexis Olympia se simte atât de rău. A plâns atât de mult (ea nu plânge niciodată), a trebuit să o țin în brațe până a adormit. Am încercat mărgele… prosoape reci… degetele mamei… apă homeopatică (lol pentru asta), dar nimic nu funcționează. Îmi frânge inima. Aproape că am nevoie de mama mea să vină și să mă țină în brațe până adorm pentru că sunt atât de stresată. Ajutor? Cineva?'.


Fanii nu au dezamăgit-o pe Serena, aceștia venind imediat cu diferit soluții care au funcționat pentru copiii lor, printre acestea numărându-se și mestecarea unor fructe înghețate.

Serena Williams a devenit mama pentru prima dată în urmă cu 3 luni, însă nu este prima dată când cere sfatul celor care îi urmăresc activitatea în social media. Aceasta a întrebat de curând dacă și altor mame le este greu să se gândească la momentul în care nu vor mai alăpta: „Este ciudat că mă emoționez când mă gândesc la momentul în care mă voi opri?'.

Și atunci fanii au răspuns și au povestit propriile experiențe, spunând totodată să nu se gândească la asta, ci să se bucure de fiecare moment.

Citește și:
Modul amuzant in care Serena Williams si-a cunoscut sotul, Alexis Ohanian

Serena Williams prețuiește fiecare moment pe care îl petrece alături de fiica ei, dovadă fiind și imaginile postate de aceasta, însă este pregătită ca în 2018 să se întoarcă pe teren și să își apere tilul obținut la Australian Open.

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people