Semnificatia macilor rosii purtati in piept de Familia Regala Britanica

Daca esti atenta la detalii, sigur ai observat ca Familia Regala Britanica poarta, cu diverse ocazii, maci rosii in piept. Te-ai intrebat vreodata de ce?

Ultima dintre acele ocazii a fost chiar zilele trecute, atunci cand Printii William si Harry, din Familia Regala Britanica, au aparut in deja celebra imagine de pe internet impreuna cu Justin Trudeau, Prim Ministrul Canadei. Cei trei au fost desemnati, pe Twitter, unde imaginea a devenit aproape virala, drept „cel mai sexy trio”.

Cu toate acestea, ocazia intalnirii lor era una destul de solemna. Pe langa cei trei din fotografie, la intalnire au fost prezenti si Printul Charles al Marii Britanii – Mostenitorul Coroanei, dar si Francois Hollande, Presedintele Frantei – impreuna, acestia au comemorat 100 de ani de la Batalia de la Vimy Ridge, batalie ce a facut parte din Primul Razboi Mondial.

Fiecare dintre cei trei barbati a purtat, in piept, un mac rosu – acesta simboliza sobrietatea ocaziei. De altfel, toti membrii Familiei Regale Britanice au purtat, in diverse momente, cate un mac rosu in piept, inclusiv Regina Elisabeta a II-a si Ducesa de Cambridge, Kate Middleton.

Macul rosu ii comemoreaza pe cei care au pierit la datorie – aceasta este semnificatia acestui simbol. Maci rosii purtati in piept, artificiali, au fost folositi inca din 1921, deci dupa Primul Razboi Mondial.

Citeste si:
Semnificatia din spatele rochiei verzi din dantela a lui Kate Middleton

Foto: Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people