Selma Blair, cum nu ai mai văzut-o niciodată

Astăzi se lansează “Introducing, Selma Blair”, un documentar Discovery + despre lupta actriței cu scleroza multiplă.


Mult așteptatul documentar Introducing, Selma Blair se lansează astăzi și povestește cum un diagnostic a obligat-o pe actriță să se schimbe radical.


Selma Blair a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, o boală autoimună care atacă sistemul nervos central, în august 2018. Două luni mai târziu, vedeta și-a făcut publică boala printr-o postare pe Instagram. „Sper să le dau celorlalți speranță. Și chiar mie însămi', a scris ea atunci. „Nu poți primi ajutor dacă nu îl ceri. Vreau să mă joc cu fiul meu din nou. Vreau să călăresc. Am scleroză multiplă și sunt OK. Dar dacă mă vedeți scăpând lucruri de-a lungul străzii, ajutați-mă să le ridic. Îmi ia o zi întreagă să le fac singură. Mulțumesc și sper să avem zile bune printre toate provocările.'


Selma Blair, care are acum 49 de ani, a continuat să își documenteze public boala pe Instagram. A apărut în baston pe pe covorul roșu, a dat interviuri, și-a arătat deopotrivă forța și vulnerabilitatea în fața jurnaliștilor, recunoscându-și limitele și arătând că merge mai departe. Totodată, a popularizat munca ONG-urilor care se ocupă de tratarea sclerozei multiple și a amintit lumii că numărul oamenilor afectați de această boală este mare.

Filmul a cărui acțiune începe în 2019 este regizat de Rachel Fleit, care are și ea o boală autoimună, alopecia universalis, și care a urmărit-o pe Blair acasă și la spital timp de peste un an.

Citată de New York Times, Fleit a spus că Blair nu a exercitat control editorial asupra filmului și că a înțeles că acesta ar fi o reușită numai dacă actrița „ar fi dispusă să arate lumii ce s-a întâmplat cu adevărat – acea intimitate brutală și onestitate pe care pur și simplu nu o vezi.'

Într-un interviu acordat publicației americane, Blair a spus că filmul va fi un sprijin pentru oricine traversează o perioadă dificilă, indiferent că se confruntă sau nu cu o boală cronică.


Citește și:
Shannen Doherty, imagini dureroase din timpul tratamentului de chimioterapie

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video