Selena Gomez a fost invitată în emisiunea LIVE With Kelly and Ryan săptămâna aceasta și a explicat de ce nu mai folosește rețelele sociale în mod frecvent. „O făceam foarte mult înainte, dar cred că a devenit foarte nesănătos, cred, personal, pentru tineri, inclusiv eu, să petreacă o bună parte din timp citind toate acele comentarii, lăsându-le să îi afecteze. Pe mine m-au afectat. M-au deprimat. M-au făcut să nu am o părere bună despre mine și să mă uit la corpul meu într-un mod diferit și tot felul de lucruri', a explicat Selena.
În prezent, artista nici măcar nu are aplicațiile descărcate în telefon: „Le am pe telefonul altcuiva. Iar dacă simt că vreau să le transmit ceva fanilor mei, atunci le folosesc.' Nu este prima dată când Selena Gomez vorbește despre impactul pe care social media îl are asupra oamenilor. Artista a fost prezentă anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes și a deschis subiectul în timpul unei conferințe de presă. „Cred că este aproape imposibil să creăm o siguranță. Nu fac o mulțime de fotografii fără sens. Mă sperie. Le întâlnesc pe aceste fete în turnee și sunt devastate, se confruntă cu bullying-ul și nu pot să-și folosească vocea. Poate fi minunat în unele momente. Aș fi precaută și v-aș spune să vă impuneți niște limite atunci când le folosiți', a declarat artista.
Selena Gomez are o mulțime de lucruri pe care să-și păstreze concentrarea. Artista și-a promovat noul film în care joacă, The Dead Dont Die și se pregătește să-și lanseze noul album.
Citește și:
Katy Perry și Taylor Swift renunță la conflict și celebrează împăcarea într-un mod inedit
Foto: Arhiva Revistei ELLE