Selena Gomez și Zayn Malik, noul cuplu de la Hollywood? Ce părere are Gigi Hadid

Selena Gomez și Zayn Malik ar fi fost surprinși în timp ce luau cina într-un restaurant din New York.

Selena Gomez și Zayn Malik formează cel mai nou cuplu de la Hollywood. Sau cel puțin asta susține Klarissa Garcia într-un videoclip ce a devenit viral pe TikTok. Garcia povestește că una dintre prietenele sale, care lucrează la un restaurant din Manhattan, New York, i-a văzut pe cei doi artiști luând cina împreună joi seară. Ba mai mult decât atât, aceasta a afirmat și că Selena și Zayn erau extrem de afectuoși unul cu celălalt și că nu s-au ferit să se sărute în public.


„Nimeni nu i-a observat, cu excepția hostessei. A fost destul de public, dar… nimănui nu-i pasă cu adevărat de oamenii celebri din New York', a declarat Garcia pentru Page Six.

Aceasta a adăugat și că Malik și Gomez ar fi petrecut aproximativ două ore la restaurantul din Manhattan.

De asemenea, videoclipul postat de Garcia pe TikTok cuprinde și o captură de ecran a conversației pe care a avut-o cu prietena sa, angajata restaurantului, care îi povestește că i-a condus la masă pe cei doi.


@klarissa.mpeg #fyp #greenscreen #selenagomez #zaynmalik ♬ original sound – Klarissa Garcia

Zayn Malik s-a despărțit în octombrie 2021 de Gigi Hadid. Presa a speculat că despărțirea dintre supermodelul acum în vârstă de 27 de ani și cântărețul de 30 de ani a survenit în urma unui incident agresiv provocat de Zayn Malik, a cărui victimă a fost Yolanda Hadid, mama lui Gigi și a Bellei Hadid. Malik a negat ulterior că ar fi agresat-o pe aceasta, însă nu a constestat plângerile de hărțuire din același dosar. Cântărețul a fost obligat de tribunal să participe la programe care adresează gestionarea furiei și violența în familie. Cei doi au împreună o fetiță de doi ani, pe nume Khai.

Selena Gomez, în schimb, astăzi una dintre cele mai proeminente celebrități ale planetei, are o carieră înfloritoare în muzică și în film, cel mai recent fiind vedeta serialului Disney+ Only Murders in the Building, în care joacă alături de Martin Short și Steve Martin. Recent, Selena Gomez a fost implicată fără voia sa într-un scandal devenit viral și care a avut-o în centru pe Hailey Bieber, actuala soție a cântărețului Justin Bieber, fostul partener de viață al lui Gomez.


Potrivit unei surse apropiate, „Gigi nu are nicio problemă cu faptul că Zayn se întâlnește cu Selena Gomez. Atât timp cât el este fericit și stabil și continuă să fie un bun părinte pentru Khai, ea este de acord cu oricine ar ieși cu el', a mai adăugat sursa pentru Us Weekly.

Deși nu a comentat niciodată detaliile dureroase ale experienței despărțirii, Gigi a vorbit recent despre modul în care ea și Zayn își cresc fetița. În interviul acordat publicației Times of London, modelul a spus că își planifică munca în jurul datelor în care fostul său partener poate să aibă grijă de fiica lor. Aceasta a declarat că este „fericită' de felul în care au reușit să își coordoneze programele și că „faptul că poate petrece timp cu ambii părinți mă face foarte fericită'.


Citește și:
Harry Styles și Emily Ratajkowski, surprinși în ipostaze pasionale în Tokyo

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people