Se poate spune că, la numai 27 de ani, este deja o celebritate în adevăratul sens al cuvântului. Pop star, a cincea cea mai urmărită persoană de pe Instagram, actriță de la 7 ani, producător, filantropist și fondatoare a unei linii de beauty, Selena Gomez s-a aflat aproape toată viața în lumina reflectoarelor. Dar totul a avut un preț, care nu a ținut-o departe de suferință. Acum, pentru a clarifica lucrurile și a-și pune viața în ordine, starul se deschide cu cea mai mare sinceritate lui Amy Schumer într-un interviu pentru ediția de aprilie a Interview Magazine.
„A trebuit să încep să mă destăinui pentru că oamenii îmi schimbau povestea și asta mă ucidea', explică Selena Gomez. „Sunt atât de tânără și voi continua să mă schimb și nimeni nu are dreptul să îmi spună cum merge viața mea'. Tânăra de 27 de ani adaugă: „Modul în care mass-media a încercat uneori să explice lucruri legate de mine le-a făcut câteodată să pară cu adevărat rele, când în realitate nu este nimic în neregulă cu faptul că trebuia să plec sau că m-am îndrăgostit'.
La începutul acestei luni, Selena a mai avut o discuție sinceră în cadrul emisiunii live de pe Instagram a lui Miley Cyrus în care a dezvăluit că este bipolară. În continuare, adaugă în interviul cu Amy, că speră ca, împărtășind situațiile prin care a trecut, îi poate face pe alții, în situații similare cu a ei, să se simtă mai puțin singuri. „Am trecut printr-o mulțime de probleme medicale și știu că pot atinge oameni care trec prin lucruri la fel de înfricoșătoare, cum ar fi un transplant de organe, dializă sau diverse tratamente care necesită izolare', spune Selena. „O parte uriașă din motivul pentru care am o platformă de social media este ca să pot ajuta oameni.'
După toate prin câte a trecut, Schumer a întrebat-o apoi pe Selena dacă oamenii ar trebui să fie îngrijorați din cauza sa. „Nu', a răspuns ea. „Am trecut prin niște situații cu adevărat dificile și, din cauza acestor momente, indiferent dacă mi-a plăcut sau nu, mass-media a construit o anume poveste despre mine și viața mea. M-am speriat pentru că nu am vrut să îmi afecteze cariera.' Apoi a adăugat: „Oamenii își fac griji din cauza mea pentru că am avut probleme în trecut. Și este foarte frumos din partea lor, dar sunt bine. Fac față lucrurilor cărora trebuie să le fac față, iar dacă simt că am o săptămână grea sau nu sunt în stare în acel moment să fac ceva, nu o fac'.
Citește și:
Justin Bieber recunoaște că a fost „iresponsabil' în relația cu Selena Gomez
Text: Daria Georgescu
Foto: Arhiva Revistei ELLE