Secretele unui buyer pentru LUISAVIAROMA – Silvano Vangi

Silvano Vangi este de mai bine de 10 ani buyer pentru celebrul site luxury LUISAVIAROMA. Asa ca am incercat sa aflam de la el care ii sunt trucurile si secretele si cum se vede moda din interior.

Secretele unui buyer pentru LUISAVIAROMA - Silvano Vangi

ELLE: Cum ai ajuns sa faci asta?

Silvano Vangi: Familia mea avea conexiuni cu MaxMara Group. Asa ca am inceput sa lucrez cu ei de la 12 ani. Cand am mai crescut, am studiat marketing si moda la Polimoda in Florenta, si dupa absolvire am obtinut un job la LUISAVIAROMA ca om de vanzari. Cu timpul am inceput sa merg la show-uri cu Andrea si sa cumpar cateva branduri. Apoi m-am specializat in buying de lux si deja lucrez pentru LUISAVIAROMA de 10 ani.

ELLE: Ce implica, mai exact, munca ta?

S.V. : Eu conduc departamentul de haine de lux pentru femei atat on- cat si offline. Jobul meu inseamna sa selectez colectiile caselor de renume si ale designerilor tineri, ceea ce e similar cu ce face orice buyer. Partea care face ca jobul meu sa fie mai interesant este ca am si sarcina de a lucra cu produsul fizic.

Eu si echipa mea incercam sa cream o estetica clara pentru imaginea produsului, prin intermediul machiajului si al modelelor. Cream sedinte foto care interpreteaza brandul si, inca mai dificil, care reflecta imaginea stilistului si a site-ului www.luisaviaroma.com.

ELLE: Care a fost experienta care te-a facut sa iti dai seama ca iti doresti o cariera in moda?

S.V.: In vara in care am implinit 12 ani, imi amintesc ca bunica mea mi-a luat bicicleta si mi-a spus ca trebuie sa lucrez cu ea, sa o ajut, ca toti ceilalti, asa ca a trebuit sa lucrez ca vanzator in magazin. De acolo s-a deschis o lume intreaga. Am crescut cu figuri profesioniste in familie, iar ei mi-au transmis cunostintele lor cu mare grija si dedicare. La 20 de ani aveam aripile de care aveam nevoie ca sa pot zbura.

ELLE : Cine ti-a influentat cel mai mult cariera ?

S.V. : Familia mea mi-a asigurat o baza solida. Apoi, cand la 20 de ani am inceput sa lucrez pentru LVR, Andrea Panconesi m-a facut sa inteleg lumea luxului. Datorita intelegerii si inventivitatii lui, am avut ocazia sa fiu un martor al nasterii site-ului si sa particip la cresterea lui, interactionand cu cele mai bune branduri si cumparand cele mai frumoase colectii din lume. A fost un privilegiu imens sa fiu parte a acestei aventuri vreme de 10 ani. Nu ma satur niciodata de asta.

ELLE: Care este lucrul care iti place cel mai mult la munca ta? Dar cel care iti displace?

S.V.: Ce imi place cel mai mult este sa creez un stil, sa filtrez moda prin viziunea mea si prin viziunea luisaviaroma.com, dar sa mentin in continuare estetica fiecarui designer, care se reinventeaza odata cu fiecare sezon. In acelasi timp, unul dintre cele mai complicate aspecte ale jobului meu, dar si unul dintre cele mai interesante, este ca trebuie sa am mereu o valiza pregatita si sa fiu pregatit sa plec de la un moment la altul.

ELLE: Cum arata ziua tipica a unui buyer?

S.V.: Fotografiile noastre sunt create in timpul sezonului de buying, deci cea mai mare provocare a noastra este ca trebuie sa lucram repede si sa fim in acelasi timp foarte precisi. Documentam cu atentie fiecare designer, de la selectia modelelor, la machiajul si parul care il reprezinta cel mai bine.

Desigur, e fundamental ca selectia noastra sa fie perfecta. Ziua noastra incepe la ora 9 dimineata, cu intalniri cu afaceri mici si medii. In jurul orei 8 seara, cand showroom-urile incep sa se goleasca, mergem sa vedem marile case. Punem niste muzica si ne amuzam un pic, facand sedinta foto pana la ore tarzii din noapte. Chiar avem noroc, pentru ca echipa noastra este alcatuita din oameni grozavi care sunt foarte profesionisti si pe care ii uneste aceeasi pasiune pentru moda.

ELLE: Care a fost cea mai satisfacatoare experienta a carierei tale ?

S.V.: Sa vad ca un designer necunoscut pe care l-am sustinut si introdus a devenit un star international e foarte satisfacator.

ELLE: Cum se uita un buyer la o prezentare de moda? La ce te uiti cand vezi hainele?

S.V. : Pentru mine, sa vad un show pe podium inseamna sa simt atmosfera si emotiile pe care vrea designerul sa le transmita. Nu fac poze cu telefonul si nu iau notite, in faza aceea doar vreau sa ma las purtat de experienta si de oamenii care sunt acolo. De exemplu, mi se pare foarte interesant sa vad ce poarta oamenii din public si daca poarta brandul la a carui prezentare au venit.

Inainte de a ajunge la o intalnire, analizez prezentarea uitandu-ma la fotografii online, analizez accesoriile, machiajul si parul, incerc sa inteleg mai bine la ce fel de femeie se refera designerul. Iar cand aleg piesele pe care le vom cumpara, ma uit la emotia piesei in sine si la tipul de femeie la care s-a gandit designerul. Ca barbat, imi e mai usor pentru ca nu aleg pentru mine, dar ma uit la femeia legata de viziunea lui Rick Owens, a designerilor de la Balmain sau Valentino. Pe langa continutul stilistic, materialele folosite si felul in care cad hainele sunt fundamentale. Pentru ca vorbim de o lume a luxului, trebuie sa le dam clientilor nostri piese excelente in fiecare inteles al cuvantului.

ELLE: Care sunt calitatile pe care trebuie sa le aiba un buyer bun?

S.V.: Trebuie sa fie umil si sa aiba pasiune si entuziasm pentru ceea ce face. De asemenea, trebuie sa fie analitic si pragmatic si sa urmeze trendurile si evolutia modei fara sa aiba prejudecati.

ELLE: Care este brandul pe care ar trebui sa il urmarim pentru primavara viitoare?

S.V.: Simone Rocha, fiica lui John Rocha. A facut o treaba extraordinara cu ultima colectie, ofera un nou tip de feminitate care e foarte intens, dar cu subintelesuri mai serioase. Amesteca fuste pline cu pantofi cu platforme de plexiglas, ceea ce e romantic, intens, dar foarte feminin.

ELLE : Care este trendul pe care ar trebui sa il urmam ?

S.V. : Cuvantul cheie in colectiile de primavara/vara 2014 este contaminarea. Givenchy a amestecat culturile japoneze si africane, creand outfit-uri care amintesc de kimono-uri combinate cu fuste Masai. Colectia Valentino este inspirata de opera, un gen care apartine culturii vestice, dar rochiile sunt impodobite in maniera orientala. Show-ul Pucci a combinat cultura din vest cu cea tribala, amestecand broderii africane cu detalii hip hop.

Realizator: Ioana Ulmeanu

Foto: LUISAVIAROMA

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people