Sebastian Stan, declarații inedite despre serialul în care îl interpretează pe Tommy Lee

Premiera serialului „Pam & Tommy” va avea loc pe 2 februarie și va putea fi urmărită pe platforma de streaming video Hulu.


Sebastian Stan, actorul de origine română, va apărea într-un nou serial marca Hulu, intitulat Pam & Tommy. În mini-serialul de opt episoade, Stan interpretează rolul lui Tommy Lee, fostul soț al Pamelei Anderson. Filmul este regizat de Craig Gillespie, cel care a realizat și I, Tonya, și aduce la lumină relația dintre Tommy Lee și Pamela Anderson din anii 90, și mai ales episodul celebrei casete video care îi arată pe cei doi făcând sex și care a cauzat un scandal uriaș. Cei doi s-au căsătorit la doar 96 de ore după ce s-au cunoscut, în 1995. Relația lor a fost una tumultuoasă, iar în 1998 Tommy Lee a fost arestat pentru abuz domestic.


Într-un interviu pentru Entertainment Tonight, Sebastian Stan a vorbit despre noul său rol, dezvăluind că pregătirile pentru acest personaj au fost extrem de intense, fiind nevoit să petreacă zilnic câte două ore în cabina de machiaj pentru a semăna cu Lee.

„Merită orice premiu se dă pentru asta', a spus Sebastian Stan făcând referire la echipa de make-up și hair, care l-a ajutat să semene cu Tommy Lee. „Nu am fi putut să facem asta fără ei.'


Sebastian Stan a mai dezvăluit și că întreaga transformare dura două ore, iar în cazul colegei sale de platou, Lily James (Pamela Anderson), procesul dura și câte trei ore. Acesta a mai adăugat și că schimbarea lui Lily era atât de mare, încât nu a recunoscut-o când a văzut-o pentru prima oară fără machiaj.

„A fost o nebunie cu Lily pentru am văzut-o prima oară așa cum arată ea în mod normal la sfârșitul filmărilor, după 5 luni. Și eram la modul: „Cine ești?.' Ăla a fost momentul în care practic ne-am cunoscut oficial.'

Potrivit unei surse apropiate, Pamela Anderson consideră că această peliculă este „o glumă proastă și o imitație ieftină.'

„Pamela nu are nici cea mai mică intenție de a viziona acest îngrozitor show, absolut niciuna. Niciodată', a declarat unul dintre cei mai buni prieteni ai vedetei pentru The Sun.

„Ea nu a auzit niciodată despre actorii care îi interpretează pe ea și Tommy și nici nu își dorește să îi cunoască. Ea și familia ei cred că acest show este doar o glumă proastă și o imitație ieftină. Pentru ei, totul este doar o glumă de prost gust', a mai subliniat sursa.


Citește și:
Povestea tragică de dragoste dintre Dodi Fayed și Prințesa Diana, în noul sezon The Crown

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video