Sean Penn și actrița Valeria Nicov au fost fotografiați în ipostaze tandre în Madrid.
Sean Penn are o nouă iubită. Actorul, în vârstă de 64 de ani, a fost surprins în Spania, alături de actrița Valeria Nicov. Cei doi nu s-au sfiit să-și arate afecțiunea, fiind fotografiați în timp ce se sărutau pasional pe străzile Madridului.
Pentru ieșirea romantică, Penn a ales o ținută casual, formată dintr-o jachetă neagră și o pereche de pantaloni închiși la culoare, pe care le-a accesorizat cu o pereche de pantofi sport albi. Nicov a optat pentru un sacou oversized, un top alb și o pereche de pantaloni negri.
Conform TMZ, Nicov este o actriță din Republica Moldova, iar pagina ei de IMDb menționează doar câteva proiecte mai mici în care a jucat. Vârsta ei exactă rămâne necunoscută, însă se pare că are în jur de 30 de ani.
În 2021, Penn a divorțat de actrița Leila George, după doar un an de mariaj. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2020 și au avut parte de o ceremonie atipică, după cum chiar actorul a mărturisit în cadrul emisiunii Late Night with Seth Meyers: „Am avut o nuntă Covid. Și când spun asta, mă refer la faptul că a fost oficializată pe Zoom, am fost acasă, alături de cei doi copii ai mei și de fratele ei”, a spus Sean.
Sean Penn și Leila George au format un cuplu încă din toamna anului 2016. Potrivit E! News, la acel moment, cei doi au fost de nedespărțit luni întregi, fiind văzuți de mai multe ori luând cina împreună în Los Angeles, înainte de a-și oficializa relația.
În octombrie 2016, cuplul a apărut pentru prima dată pe covorul roșu. De atunci însă, Leila și Sean au încercat să-și țină relația cât mai departe de ochii publicului. În 2020, au apărut împreună doar la evenimentul organizat în onoarea aniversării de 10 ani a asociației CORE.
Actorul a vorbit în trecut despre despărțire, recunoscând că el a fost cel care „a stricat căsnicia”.
Pentru Leila, aceasta a fost prima căsătorie. Sean, pe de altă parte, a mai fost căsătorit cu Madonna din 1985 până în 1989. Apoi a avut o relație de lungă durată (aproape 14 ani) cu Robin Wright, cu care are doi copii, Hopper și Dylan, în vârstă de 28 și 31 de ani.
În 2023, presa a speculat că Sean și Robin și-ar fi reluat povestea de dragoste, după ce au fost văzuți la aeroportul LAX și, de asemenea, bucurându-se de o ieșire împreună. Cu toate acestea, o sursă a declarat atunci pentru People: „Amândoi sunt singuri în acest moment și se înțeleg de minune. Sean a spus întotdeauna că Robin este dragostea vieții lui. Regretă multe lucruri care s-au întâmplat în timpul căsniciei lor. Îi place foarte mult să petreacă timp cu ea acum.”
După despărțirea de Wright, Sean a avut o relație cu Charlize Theron, însă cei doi s-au despărțit în iunie 2015. În 2016, actrița a vorbit deschis într-un interviu despre despărțire. „Există o nevoie de a exagera lucrurile. Atunci când te desparți de cineva, apar niște povești sau drame incredibile. Am fost împreună și nu a mai funcționat. Amândoi am decis să ne despărțim”, a declarat Charlize Theron.
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia