La doi ani de la divorțul de Leila George, Sean Penn are o nouă iubită!
Sean Penn și noua sa iubită, Olga Korotyayeva, se bucură de o vacanță romantică în Italia. Cei doi nu s-au sfiit să își arate afecțiunea în public, paparazzi surprinzându-i în timp ce se sărutau și se îmbrățișau pe străzile din Roma. În plus, pe lângă plimbarea romantică, aceștia au avut parte și de o sesiune de shopping, fiind văzuți în magazinele Bulgari și Tiffany & Co.
Sean Penn și Olga Korotyayeva au ales ținute lejere. Actorul în vârstă de 62 de ani purta un tricou negru, o pereche de jeanși, o șapcă și pantofi sport albi. Iubita ta, în vârstă de 43 de ani, a optat pentru un outfit similar, format dintr-un top alb și o pereche de jeanși.
Nu este însă pentru prima oară când Sean Penn și Olga Korotyayeva sunt văzuți împreună, paparazzi surprinzându-i săptămâna trecută în Malibu, California.
Aceasta este prima relație oficială pe care Sean Penn o are după divorțul de Leila George, din 2021. Cei doi s-au căsătorit în iulie 2020 și au avut parte de o ceremonie atipică, după cum chiar actorul a mărturisit în cadrul emisiunii Late Night with Seth Meyers.
„Am avut o nuntă Covid. Și când spun asta mă refer la faptul că a fost oficializată pe Zoom, am fost acasă, alături de cei doi copii ai mei și de fratele ei”, a spus Sean.
Sean Penn și Leila George au format un cuplu încă din toamna anului 2016. Potrivit E! News, la acel moment cei doi au fost de nedespărțit luni întregi, fiind văzuți de mai multe ori luând cina împreună în Los Angeles înainte să își oficializeze relația.
În octombrie 2016, cuplul a apărut pentru prima dată pe covorul roșu. De atunci însă, Sean Penn și Leila George au încercat să își țină relația cât mai departe de ochii publicului. În 2020 au apărut împreună doar la evenimentul organizat în onoarea aniversării de 10 ani a asociației CORE.
Pentru Leila George, aceasta a fost prima căsătorie. Sean Penn, pe de altă parte, a mai fost căsătorit și cu Madonna din 1985 și până în 1989. A avut după aceea o relație de lungă durată (aproape 14 ani) cu Robin Wright, având cu aceasta și doi copii, Hopper și Dylan.
Înainte să formeze un cuplu cu Leila George, Sean Penn a mai avut o relație cu Charlize Theron, însă cei doi s-au despărțit în iunie 2015. În 2016, actrița a vorbit deschis în cadrul unui interviu despre despărțire.
„Există o nevoie de a exagera lucrurile. Atunci când te desparți de cineva, acolo sunt niște povești sau drame incredibile. Am fost împreună și nu a mai funcționat. Amândoi am decis să ne despărțim”, a declarat Charlize Theron.
În plus, în timpul emisiunii The Howard Stern Show, actrița a vorbit și despre zvonurile care susțineau că ar fi fost logodită cu Sean Penn.
„Ce? Asta nu e adevărat, nu. Nu era cât pe-aci să mă căsătoresc cu Sean Penn, este o prostie. Am ieșit împreună la un moment dat, dar asta a fost tot”, a spus Charlize Theron. Actrița a continuat: „A fost o relație, cu siguranță, am fost exclusivi, dar asta a durat doar un an. Nu ne-am mutat împreună. Nu s-a pus în niciun moment problema să ne căsătorim. Nu a fost nimic de genul ăsta.”
Foto: Arhiva ELLE