Scott Disick, fostul soț al lui Kourtney Kardashian, și modelul Amelia Gray Hamlin s-au despărțit după aproape un an de relație. Zvonurile conform cărora cei doi ar forma un cuplu au apărut pentru prima oară în luna octombrie a anului trecut, după ce amândoi au participat la ziua de naștere a lui Kendall Jenner. La doar câteva săptămâni de la petrecerea organizată de Kendall, aceștia au fost văzuți luând o cină romantică în Montecito, California.
Însă, se pare că relația celor doi nu a durat prea mult, Amelia Hamlin decizând să se despartă de Scott Disick la nici măcar un an de când formau un cuplu, anunță Us Weekly. Ruptura s-a produs la doar o săptămână de când un mesaj scris de către Scott, ce făcea referire la o imagine cu fosta sa soție, Kourtney Kardashian, și la partenerul ei actual, Travis Barker, a fost făcut public.
„E OK tipa asta? Frate, ce e asta? În mijlocul Italiei.', i-ar fi scris Scott lui Younes Bendjima, un alt fost iubit de-al lui Kourtney.
„Parțial e din cauza dramei legată de Kourtney, dar și din cauza faptului că Scott e Scott', a declarat o sursă despre motivul despărțirii dintre Disick și Hamlin pentru publicația People. „Nu au trecut complet peste asta, dar Amelia nu e fericită cu el', a concluzionat sursa.
Primele imagini cu Kourtney Kardashian (41 de ani) și actualul ei iubit, Travis Barker (45 de ani), au apărut la începutul acestui an. De atunci și până în prezent, cei doi nu s-au ferit să își afișeze relația, făcând publice o sumedenie de fotografii în care îi putem vedea în ipostaze tandre. Cum Kourtney și Travis sunt vecini în aceeași comunitate închisă din Calabasas, California, prietenia dintre familiile lor durează de ani buni, iar Travis este, potrivit ziarelor americane, foarte îndrăgit de clanul Kardashian. De altfel, se spune că el a ajutat-o pe Kim cu sfaturi atunci când producătorii i-au propus acesteia ceea ce avea să devină reality show-ul de uriaș succes Keeping Up With the Kardashians. Relația celor doi ar fi fost insa presărată cu flirt de ceva vreme. Cei doi au mai fost fotografiați împreună plecând dintr-un restaurant vegan din L.A. în septembrie 2018, și luând cina în Malibu în februarie 2019.
Citește și:
A confirmat-o chiar el: Kanye West a înșelat-o pe Kim Kardashian
Foto: Instagram