După Unificare, concurenții rămași în competiția Survivor România au simțit că au depășit o nouă bornă importantă! Au învățat să conviețuiască pe aceeași insulă, să se adapteze la regulile celeilalte echipe și să depășească noi eliminări. Aseară, Faimoșii și Războinicii au avut parte de un nou șoc care le-a testat adaptabilitatea.
Prima luptă a serii a fost cea pentru recompensă, iar miza a fost una impresionantă: o vizită pe tărâmul maimuțelor, o zonă de interes din Dominicană, și o cină specifică zonei. După un început puternic al Războinicilor care au condus cu 3 la 0 și cu 8 la 4, Faimoșii au reușit o revenire de senzație. Cu o echipă formată doar din 4 jucători, aceștia au câștigat cu 10 la 8 și s-au bucurat de o zi pe cinste.
Cea de-a doua parte a serii a fost un film care părea de relaxare, dar s-a încheiat cu surprize neașteptate. Elena Chiriac și Ștefania Ștefan, cele două jucătoare care au reușit să aducă cele mai multe puncte pentru triburile lor, până în acest moment, și-au ales echipele pentru a juca un meci de volei și le-au numit Vulturii și Tigrii. Ce nu au știut a fost că, de fapt, acestea erau noile lor echipe din competiție. Asta au aflat abia la final.
„Mai am un anunț de făcut pentru voi, unul extrem de important. Tot ceea ce știți despre Survivor România urmează să se schimbe în această seară, aici și acum. Începând din acest moment, toată aventura care urmează o veți trăi în această formulă: Vulturii și Tigrii.', le-a comunicat Daniel Pavel.
„E real?!', „Nu-mi vine să cred!', a fost reacția concurenților, iar Daniel Pavel a vorbit și despre CRBL, anunțând că acesta se află în continuare sub tratament medical, iar atunci când va reveni se va alătura echipei Vulturilor.
Astfel, din tribul „Tigrilor' fac parte: Ștefania Ștefan, Ionuț Popa, Mari Fica, Relu Pănescu, TJ Miles, Oana Ciocan și Alexandru Nedelcu.
În tribul „Vulturilor' se află Elena Chiriac, Marian Drăgulescu, Alexandra Duli, Mihaela Stan, Doru Răduță, Alex Delea și Blaze, urmând să li se alăture și CRBL.
Citește și:
Gina Pistol și-a surprins fanii cu o schimbare inedită de look. Cum arată acum prezentatoarea
Foto: PR