Schimbarea pe care Jennifer Aniston nu o va face niciodată în legătură cu înfățișarea ei

De-a lungul timpului, Jennifer Aniston și-a dezvoltat stilul astfel încât, în prezent, a ajuns să-și cunoască în detaliu preferințele în materie de modă și frumusețe.

Michael Canalé, hairstylistul lui Jennifer Aniston, a vorbit cu cei de la Page Six despre modul în care i-a vopsit acesteia părul astfel încât să-i pună în evidență chipul: „Jennifer a rămas Jennifer de mai bine de 25 de ani fără prea multe schimbări. Pentru câteva filme i-am deschis culoarea spre blond, însă mai mult de oscilarea între diferite tonuri, Jennifer rămâne fidelă culorii naturale, iar eu nu o văd schimbându-și părul într-un mod radical.'


Jennifer și Michael s-au întâlnit când actrița filma pentru serialul Friends, în urmă cu douăzeci de ani. „Jennifer avea părul tuns mediu, șaten, care-i trecea un pic de umăr. Am decis să o vopsesc într-o nuanță mai caramelizată, spre blond, cu șuvițe foarte subțiri, o culoarea ce ar fi transmis că iubește să-și petreacă timpul pe plajă', a continuat expertul. „Chris McMillan a tuns-o apoi și mi-a fost mult mai ușor să mă joc cu acele șuvițe contrastante în jurul feței pentru a evidenția ochii și chipul. Această colaborare a devenit cunoscută drept The Rachel.


Asta s-a întâmplat în 1994, iar toți anii care au urmat, tunsoarea și culoarea părului au rămas cam aceleași. Pentru a obține look-ul său iconic, am adus culoarea de la rădăcini până la vârfuri pentru a crea un degradé  de la închis la deschis. Aceasta este semnătura mea. Deși multe celebrități au încercat diferite tunsori și culori ale părului, Jennifer Aniston a devenit un style icon pentru că nu urmează trendul. Deși ar fi putut. Este atât de frumoasă, are o structură osoasă incredibilă și ochi minunați. Dar are un stil clasic, iar ea știe asta', a adăugat Michael.


Citește și:
Fiul de doi ani al lui Mick Jagger seamănă perfect cu celebrul artist, iar această poză este dovada

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people