Celebra rochie pe care Prințesa Diana a purtat-o în urmă cu 40 de ani, în ziua nunții sale, este expusă la Palatul Kensington.
Admiratorii Prințesei Diana au ocazia să vadă în perioada 3 iunie 2021 – 2 ianuarie 2022 celebra rochie pe care aceasta a purtat-o în ziua nunții sale. Rochia de mireasă este expusă la Palatul Kensington, fiind prezentată în cadrul expoziției „Royal Style in the Making.”
Această expoziție este instalată în Orangery, o extensie a Palatului Kensington. Este pentru prima dată când rochia este expusă la Palat din 1995. Expoziția începe cu o lună înainte ca Prințesa Diana să fi împlinit vârsta de 60 de ani. Atât Prințul William, cât și Prințul Harry și-au dat acordul ca rochia purtată de mama lor să fie prezentată în cadrul expoziției temporare.
Organizatorii expoziției au făcut o schimbare importantă la nici o săptămână de la inaugurare. Lângă rochia de mireasă a Prințesei Diana era amplasat un anunț prin care se preciza că fabuloasa creație vestimentară a fost împrumutată de William și Harry, însă inițial anunțul titra „Împrumutată de Majestatea Sa Ducele de Cambridge și Majestatea Sa Ducele de Sussex”.
Acum însă, titlul regal de „Majestatea Sa” trecut înaintea numelui Prințului Harry a fost înlăturat, astfel încât acesta apare doar ca Ducele de Sussex. Modificarea a fost făcută după ce britanicii și presa au ținut să sublinieze faptul că Harry nu mai are dreptul să folosească titlurile regale după ce anul trecut a renunțat împreună cu soția lui, Meghan Markle, la rolul de membri seniori ai familiei regale britanice.
Cei doi au renunțat să mai fie membri activi ai familiei regale în martie 2020, când s-au mutat în Statele Unite ale Americii și au început să câștige profit din colaborările cu Spotify sau Netflix. Parteneriatul cu Netflix ar fi în valoare de 100 de milioane de lire sterline, în timp ce cel cu Spotify de 30 de milioane de lire sterline, scrie The Sun.
Odată cu pierderea acestui statut, Prințul Harry și Meghan Markle au fost nevoiți să renunțe și la numirile onorifice militare şi patronajele regale. Asta înseamnă că Reginei Elisabeta a II-a îi vor reveni în grijă următoarele asociații și instituții: The Royal Marines, RAF Honington, Royal Navy Small Ships and Diving, The Queen’s Commonwealth Trust, The Rugby Football Union, The Rugby Football League, The Royal Național Theatre și Association of Commonwealth Universities.
Foto: Arhiva Revistei ELLE