America Express – Drumul Aurului, cel mai dur reality show din România, a început la Antena 1 și stabilește recorduri de audiență.
America Express – Drumul Aurului, cel mai așteptat reality show al momentului, a început din 15 ianuarie, la Antena 1. La fel ca până acum, emisiunea este difuzată de duminică până miercuri, duminica de la ora 20.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.
După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și-n lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care pornește pe acest traseu.
Locurile noi vin și cu provocări noi. Având în vedere traseul ales, a fost nevoie de măsuri de securitate suplimentare pentru că, așa cum vor descoperi și telespectatorii, poveștile despre America Centrală și de Sud nu sunt doar un mit. Misiunile pe care concurenții trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt și ele adaptate culturii locale și zonelor prin care aceștia vor ajunge. Au luptat cu taurii, au trecut prin procesiuni șamanice, au organizat propriul festival, au cărat noroi cu corpul, au cântat cu mariachi, au gustat mâncăruri tradiționale mai puțin apetisante, au participat la lucha libre sau au „savurat” picanteriile mexicane. Acestea sunt doar câteva din experiențele unui sezon plin de aventură, adrenalină, tensiune, dar și situații pline de umor și locuri absolut senzaționale.
Începutul cursei pentru ultima șansă a adus unele discuții aprinse între echipele propuse spre eliminare. Atunci când concurenții au fost nevoiți să voteze a treia echipă care să plece în cursă, Jean Gavril, care participă la concurs alături de fratele lui, Dinu, a avut cuvinte grele de spus la adresa Andreei Bălan.
Jean Gavril i-a reproșat artistei, chiar de față cu ceilalți concurenți că este mult prea competitivă și i-ar considera pe ceilalți „fraieri', iar pe el un dușman în competiție.
„Vreau să aflu cu ce-am supărat-o și cu ce am deranjat-o de m-a declarat dușman, chiar vreau să aflu cu ce am greșit. (…) Știu că îmi poartă pică. (…) La Dancing on Ice am cunoscut-o pe Andreea Bălan și cumva mi-am spus că abia așteaptă să ne accidentăm noi, ca să intre ea în locul nostru și eram ‘Bă, ce fel de om ești?!’. Mi-am dat seama că e super bătăioasă, super competitivă, dar este și rea. (…) Ea vine cu atitudinea ‘eu o să câștig, voi sunteți cei mai fraieri’. E puțin maniacă, vrea să numai locul 1.”, a spus Jean Gavril.
Ca răspuns la acuzațiile lui Jean Gavril, Andreea Bălan a ținut doar să precizeze că nu îl consideră dușman, ci doar un simplu competitor și se comportă în consecință deoarece sunt într-un concurs cu o miză mare.
Foto: PR