Dana Săvuică a fost invitată zilele trecute în emisiunea "Vorbește Lumea".
Dana Săvuică a fost invitată zilele trecute în emisiunea „Vorbește Lumea” de la PRO TV, unde a avut un schimb inedit de replici cu Shurubel și Bogdan Ciudoiu, doi dintre prezentatorii show-ului.
În ziua în care a împlinit 53 de ani, Dana Săvuică a fost invitată în cadrul emisiunii, fiind primită cu tort de către prezentatori și cu urări aniversare. Vedeta a vorbit despre planurile pe care le are pentru anul ce abia a început, a povestit despre călătoriile sale recente, dar și despre așteptările pe care le are de la partenerul ei, inclusiv în materie de aspect fizic.
Shurubel și Bogdan Ciudoiu au întrebat-o dacă, în opinia ei, pentru înfățisarea unui bărbat este importantă barba, însă cu siguranță cei doi nu se așteptau la replicile primite din partea vedetei.
„Asta e o întrebare la modul general sau ce-mi place mie? Nu pot să zic că-mi place foarte mult chestia aia de pe fața ta. Adică, mi se pare prea lățoasă, prea mare, prea multă. Trebuie să o tunzi”, i-a spus Dana Săvuică lui Shurubel.
Nici look-ul lui Bogdan Ciudoiu nu a scăpat necriticat, mai în glumă, mai în serios, de Dana Săvuică.
„Și e valabil și pentru tine, vino încoace! Măi, băieți, eu nu înțeleg ce e cu chestiile astea. Deci, de ce toți băieții sunt trași la indigo exact cum sunt și gagicile acuma? Și voi aveți fix freza asta și sprâncenele astea. Glumesc, sunteți foarte frumoși. Dar de ce nu lași sprâncenele cu păr? Tu de ce ți-o tunzi așa și tu de ce ți-ai lăsat-o lățoasă? Ați auzit de nebărbieritul ăla de trei zile? E super sexy”, a revenit imediat Dana Săvuică.
Bogdan Ciudoiu a ținut să explice că barba sa nu crește mai mult de atât, iar a lui Shurbel chiar e crescută în doar patru zile, însă Dana Săvuică nu s-a lăsat mai prejos.
„Dar ce, mă, ești din Neanderthal?”, a întrebat vedeta.
Foto: Instagram