Despre Ruxandra Donose, oriunde ai cauta referinte, in orice ziar, pe orice site, vei gasi numai cuvinte elogioase: e frumoasa, inteligenta, rafinata, culta, talentata, cu o voce expresiva, curata, extrem de emotionanta si o prezenta scenica plina de eleganta… „Toate celelalte dive pot sa se imbrace in cele mai splendide costume, dar aceasta cintareata pur si simplu straluceste, scrie Leipziger Zeitung, despre prestatia Ruxandrei in Carmen, de Bizet. Desi locuieste la Viena de 15 ani, in toate cronicile apare drept „frumoasa românca Ruxandra Donose. A cucerit fara echivoc atit publicul, cit si criticii, pe toate scenele de opera si in toate salile de concerte importante ale lumii, de la Opera de Stat din Viena la Covent Garden, de la Metropolitan la Opera din Paris, din Japonia in Montreal.
Colega de generatie cu alte nume românesti cunoscute pe scenele internationale, precum Angela Gheorghiu, Leontina Vaduva, Adina Nitescu sau Elena Mosuc, Ruxandra Donose era cit pe ce sa urmeze o cariera de pianista, daca nu si-ar fi descoperit vocea la 18 ani, cu putin inainte de examenul de admitere la Conservator. Desi ar fi luat cu siguranta examenul la pian, tinara s-a intors cu 180 de grade (spre disperarea parintilor!) si s-a inscris la Canto. Atunci a fost o alegere grea, dar pe care n-a regretat-o nici o secunda. Simtea ca asta era menirea ei, ca vocea avea sa-i aduca implinirea, ca aici era adevaratul ei talent. „Talentul nu inseamna doar sa ai aptitudini. Talentul inseamna sa ai chemare, sa te roada, sa nu poti fara, imi spune ea privindu-ma cu niste ochi incredibil de albastri.
Am cunoscut-o pe Ruxandra Donose vara trecuta, in gradina casei ei de vacanta, de la Bran. Era ziua ei si se inconjurase de prieteni, pentru care gatise bucate alese. Venisem acolo adusa de o prietena comuna si ma asteptasem sa gasesc o diva capricioasa, asa cum stiam eu ca sint cintaretele de opera de talia ei. Am gasit o fiinta luminoasa, vesela, radiind de fericire atunci cind isi privea copiii alergind prin gradina. Am revenit in casa de la Bran in ajunul Craciunului, cind intreaga familie (Ruxandra, sotul ei Peter si cei doi copii, Max si Anna) se pregatea de sarbatoare, ocazie cu care am stat de vorba despre cariera, roluri, familie si planuri de viitor…
ELLE: De ce ai ales sa-ti faci o casa de vacanta tocmai aici, la Bran, si nu undeva in Austria, de exemplu?
Ruxandra Donose: E simplu: pentru ca-mi place foarte mult aici. As putea sa-ti spun ca e acasa, ca e-n România, ca atunci cind umblu prin lume imi doresc sa pot sa ma intorc acasa, in tara mea. Toate aceste raspunsuri sint adevarate, dar cel mai important e ca-mi place aici. Din fericire, ii place si sotului meu, care nu este român. Deci cred ca am gasit solutia ideala: avem o casa in Austria si o casa aici, deci amindoi ne gasim locul aproape de suflet in cele doua case pe care le avem.
ELLE: Esti plecata de multi ani din România, locuiesti la Viena si ai o cariera internationala remarcabila. Cum ai plecat din tara si de ce?
R.D.: Eu am terminat Conservatorul intr-o perioada in care, in meseria mea, aici in tara nu aveai nici o sansa: trebuia sa pleci. Asa ca am luat taurul de coarne si, in 1990, imediat dupa Revolutie, m-am dus la un concurs de canto foarte greu, la München – un concurs la care, probabil, daca l-as fi cunoscut mai bine, mi-ar fi fost teama sa ma duc. Am cistigat locul al doilea, lucru care mi-a adus un premiu de 9.000 de marci, ce mi-a dat posibilitatea sa merg la auditii. si, cel mai important, am fost auzita de foarte multi producatori si dirijori – gala concertului s-a transmis in toata Europa, si la televiziune, si la radio, in sala erau o multime de impresari… In felul acesta mi s-au deschis portile catre tot felul de posibilitati.
Am facut auditii si, in scurt timp, un teatru din Elvetia, la Basel, mi-a oferit un contract. Putin dupa aceea, am avut o auditie la Opera din Viena si, din nou, mi s-a oferit un contract. Asa am ajuns la Viena. Mi se parea ca am ajuns pe Olimp. Chiar si cladirea este atit de impunatoare! |mi aduc aminte de prima zi cind m-am dus la repetitii si m-am oprit plina de respect si o oarecare teama in fata cladirii Operei de Stat din Viena – mi-era parca teama sa nu ma inghita. Apoi am pasit mai departe. si am supravietuit. Am semnat un contract pentru mai multi ani si apoi mi-am mutat centrul vietii la Viena. Marturisesc ca sint foarte multumita ca s-a intimplat asa si ca nu am ajuns in alt colt al lumii, pentru ca Viena, pe linga faptul ca e un oras minunat si un centru cultural recunoscut de toata lumea, este si situata in inima Europei si, foarte important, este aproape de România, aproape de casa.
ELLE: Cum crezi ca ar fi fost cariera ta daca n-ai fi plecat din tara?
R.D.: Inexistenta, probabil. Nu spun asta pentru ca la noi in tara nu se poate face o cariera. Exista, bineinteles, solisti foarte buni, care au cintat cea mai mare parte a carierei lor pe scenele românesti si e foarte bine ca au facut-o – avem nevoie de asta in tara. Dar este extrem de important sa ai deschidere in afara, catre restul lumii. Schimbul de experienta este, in domeniul cultural, esential. Nu putem sa ne punem ochelari de cal si sa ignoram ceea ce se intimpla in lume. Faptul ca Revolutia, aceasta schimbare majora in România, s-a petrecut exact cind eu terminam Conservatorul, a fost pentru mine ca un fel de gest favorabil al destinului – tin minte ca se apropia terminarea scolii si ma intrebam ce urmeaza sa fac de-acum incolo. si am facut ce-am crezut eu ca e mai bine: m-am angajat la Constanta. A fost un gest bine gindit. Nu m-am angajat la Opera din Bucuresti, ci la Constanta, pentru ca acolo era o directoare de teatru, doamna Ana-Maria Munteanu, care mi-a oferit de la bun inceput niste roluri care pe mine ma interesau. Deci nu se punea problema „sa duc tava' vreo cinci ani, ci puteam deja din primul an sa-mi fac un repertoriu care sa ma ajute sa ma dezvolt. Asadar, am cintat acolo citeva roluri de debut care mi-au prins foarte bine, dar apoi, odata cu Revolutia, a venit si haosul, asa ca „m-am mutat', am plecat mai departe.