La două luni de când a anunțat că s-a logodit cu Colin Jost, starul emisiunii Saturday Night Live, Scarlett Johansson și-a arătat pentru prima dată inelul de logodnă.
Scarlett Johansson a fost prezentă la convenția Comic-Con care a avut loc zilele trecute în San Diego, California, pentru a vorbi despre viitoarele sale proiecte cinematografice alături de Studiourile Marvel.
Starul din Black Widow a purtat pe deget inelul de logodnă care are un diamant superb, în formă de pară, fiind pentru prima dată când fanii actriței au avut ocazia să îl admire în detaliu.
Potrivit Adventurine, cel mai probabil inelul a fost creat de designerul James de Givenchy, nepotul lui Hubert de Givenchy, fondatorul celebrei case Givenchy.
O imagine cu inelul a fost postată pe pagina de Instagram a brand-ului de bijuterii de lux Taffin, care îi aparține lui James de Givenchy.
Reprezentanții mai multor case de bijuterii au estimat că inelul ar valora în jur de 450.000 de dolari. „Diamantul are o claritate extraordinară, ceea ce este destul de greu de găsit la un diamant atât de mare și colorat”, au declarat pentru Insider reprezentanții Rare Carat. „Este un mod vechi de a tăia un diamant și este foarte diferit de ceea ce se găsește în mod normal”.
Scarlett Johansson și Colin Jost s-au logodit după o relație de doi ani, așa cum a precizat și purtătorul de cuvânt al vedetei, Marcel Pariseau.
Actrița Scarlett Johansson și Colin Jost, star SNL, au apărut pentru prima dată împreună pe covorul roșu în noiembrie 2017. Pentru Jost, aceasta va fi prima căsătorie, în timp ce Johansson a mai fost căsătorită anterior cu Ryan Reynolds (2008-2010) și Romain Dauriac (2014-2017). Ea are o fiică, Rose, în vârstă de 5 ani, din căsătoria cu Dauriac.
Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram