Sânziana Negru și Laura Giurcanu, concurente la Chefi la cuțite. Ce au gătit cele două și de ce au fost criticate de chefi: „Este acru” (VIDEO)

Laura Giurcanu și Sânziana Negru au participat acum la o altă emisiune difuzată de Antena 1. Este vorba despre competiția culinară Chefi la cuțite.

Laura Giurcanu și Sânziana Negru au devenit câștigătoarele sezonului 6 al emisiunii „America Express”. Cele două concurente au obținut victoria în finala competiției, depășind perechea formată din Alexia și Aris Eram.

Laura Giurcanu și Sânziana Negru au participat acum la o altă emisiune difuzată de Antena 1. Este vorba despre competiția culinară Chefi la cuțite. Cele două au gătit pentru cei patru jurați un preparat originar din America Latină. Cele două creatoare de conținut au primit atât aprecieri pentru farfuria lor, cât și critici.

„Am învățat în America Express să facem ceviche. După America Express am zis că o să gătesc mai des, dar nu s-a întâmplat încă. Mie mi-ar plăcea să fiu gospodină, e așa o rezoluție pe anul ăsta”, a spus Laura Giurcanu la Chefi la cuțite.

Preparatul lor nu a fost primit însă foarte bine de cei patru jurați ai emisiunii.

„Mi se pare că este acru. Eu nu cred că este un bucătar, cred că este un artist, cineva care se plimbă mult. Nu sunt tăieturi de bucătar. E cineva tânăr”, a spus Orlando Zaharia, în timpul jurizării.

În schimb, chef Richard Abou Zaki a ținut să precizeze că aceasta este o rețetă cunoscută și că preparatul a fost foarte bun.

„Este acru, dar așa se prepară un ceviche peruvian. Ceviche asta poate să îl facă cineva care a fost acolo”, a adăugat chef Richard Abou Zaki.

La final, Laura Giurcanu și Sânziana Negru au obținut trei cuțite din partea chefilor care jurizează emisiunea.

Sânziana Negru și Laura Giurcanu au câștigat sezonul 6 America Express

Laura Giurcanu și Sânziana Negru au reușit să se impună în cadrul emisiunii „America Express – Drumul Soarelui”. În etapa finală s-au calificat doar cele două echipe, întrucât Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au fost eliminați în episodul din data de 26 decembrie. Alexia Eram și Aris Melkior, copiii Andreei Esca, au aspirat să obțină primul lor loc și au luptat intens în finala mare, dar norocul a favorizat echipa formată din fete, care au ajuns primele la Irina Fodor.

„Am dat tot ce am putut pentru show-ul acesta”, a spus Sânziana Negru. „Mă bucur că am trăit asta cu tine. Experiența asta e a noastră și rămâne”, a completat Laura Giurcanu.

Laura Giurcanu și Sânziana Negru s-au unit pentru a participa la „America Express – Drumul Soarelui” și au înfruntat împreună cele mai dificile provocări. Cele două concurente au experimentat o gamă largă de emoții, trecând de la momente tensionate la momente de bucurie intensă, trăind fiecare clipă a competiției de la Antena 1 cu pasiune.

„S-a încheiat cea mai intensă, grea și frumoasă experiență de viață pe care am trăit-o vreodată. Iar noi am câștigat. Dar trofeul îl merită în egală măsură și echipele cu care am jucat etapa finală. A fost o reală plăcere să vă descoperim și să învățăm de la voi ce înseamnă să ai 20 de ani și să fii extrem de răbdător, cum­pătat și extrem de competitiv sau ce înseamnă să ai o relație de 17 ani și să formezi REAL o echipă în orice. Vă mulțumim, Aris și Alexia, Giulia și Vlad, sunteți un exemplu pentru noi.

De obicei, te înscrii la un concurs ca să-l câștigi, noi am plecat la America Express neștiind ce ne așteaptă, visam la trofeu, ca orice altă echipă de jucători, dar ne entuziasma mai mult noul, aventura și faptul că trăim împreună aceste lucruri. Timp de 55 de zile și nopți, Laura mi-a fost mamă și tată, soră, iubită și prietenă. N-a fost nimeni în afara de ea, când mi-a fost rău, când mi-a fost foame, când plângeam, când îmi număram vânătăile, sau când eram nedormită și cu puterile la pământ. Ne-am ridicat, ne-am sprijinit și ne-am răbdat. Noi două.

Da, ca oricare dintre noi, am avut și momente de slăbiciune, în care poate n-am fost cele mai bune, multe momente de frustrare și neputință, pe care le-am gestionat așa cum am știut în situațiile date, dar nu am renunțat niciodată. Și NE-AM BUCURAT că trăim, în fiecare moment. Puțini înțeleg ce presupune cu adevărat experiența AE, dar mulți o comentează, că e cel mai ușor.

Dincolo de competiție, e bine să nu uităm că America Express este un show tv, un show de entertainment, cu personaje croite, unde e firesc să ții cu o echipă sau alta, să empatizezi mai mult cu unii sau alții, dar să înțelegi, în final, că e un SHOW TV. Pentru că experiența pe care am trăit-o în viața reală este foarte diferită de ce s-a văzut la televizor. Tocmai de aceea, lecția continuă și acasă, nu doar acolo.

Îmi vine să scriu multe, dar știu că în final, nu contează și cineva, mai presus de noi, a vrut ca acest trofeu să fie câștigat de Laura și Sânziana. Iar noi am învățat multe despre oameni în toată această călătorie. Mulțumim și Sărbători frumoase!”, este mesajul transmis de Sânziana Negru pe Instagram.

Citește și:
De ce s-ar fi despărțit, de fapt, Shakira și Gerard Pique. Detalii neașteptate au fost dezvăluite

foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people