Sânziana Negru a transmis un mesaj de încurajare pentru partenerul ei Ștefan Floroaica, concurent la Asia Express 2025.
Antena 1 a dezvăluit recent lista concurenților care vor participa în viitorul sezon al emisiunii Asia Express, iar numele lui Ștefan Floroaica, partenerul Sânzianei Negru, a atras atenția publicului. Sânziana Negru, cunoscută pentru victoria sa din 2023 alături de Laura Giurcanu la America Express, a transmis un mesaj emoționant și plin de încurajare pentru echipa din care face parte iubitul său.
Ștefan Floroaica va face echipă cu Alexandru Ion, actor și prieten apropiat. Pe rețelele de socializare, Sânziana s-a arătat entuziasmată de această competiție și i-a dedicat un mesaj de susținere lui Alexandru, partenerul lui Ștefan.
„Probabil ați aflat deja că Ștefan Floroaica pleacă la Asia Express, așa că m-am gândit să las aici niște lucruri pe care să le știe colegii și mai ales colegul, pentru a scoate cât mai mult în evidență calitățile iubitului meu:
E încântat de orice loc nou, îi place neprevăzutul cel mai mult
Multiple variante de a căra lucruri, apelați cu încredere când vă e greu
Super distractiv pe drum, spune bancuri și faze amuzante non-stop, autostopul va fi un deliciu
E un bărbat chipeș, arată bine in orice ipostază
Genul de om care arată bine orice ai pune pe el
Și-a dorit mereu să ia un rol in Baywatch, dar i-am spus că s-a născut prea târziu
Adoarme foarte greu și numai în pat
Cea mai mare calitate a lui: a pus mâna pe o blondă care-l iubește mult”, a scris Sânziana Negru pe internet.
Fanii emisiunii Asia Express și admiratorii cuplului așteaptă cu nerăbdare să vadă cum se va descurca Ștefan Floroaica în acest format, mai ales având în vedere că are susținerea unei foste câștigătoare. Noul sezon promite să fie plin de provocări și momente neașteptate, iar echipa Ștefan Floroaica – Alexandru Ion este deja una dintre cele mai așteptate de public.
Unul dintre cele mai lungi trasee de până acum se așterne în fața a 9 perechi de vedete în sezonul cu numărul 8 al celui mai dur reality show al momentului, Asia Express.
Drumul Eroilor va străbate 3 țări, Filipine, Vietnam și Coreea de Sud și îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.
După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar 1 dolar în buzunar, cele 9 perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut.
foto: Arhiva ELLE