Sandra Izbașa a făcut dezvăluiri despre nuntă. Când va avea loc evenimentul?
Sandra Izbașa și Răzvan Bănică și-au făcut publică relația în 2020. În luna decembrie a acelui an, chiar de Crăciun, fosta campioană olimpică la gimnastică și partenerul ei s-au logodit. Cununia lor civilă a fost discretă și a avut loc pe 30 iulie 2021.
Sandra Izbașa și Răzvan Bănică se pregătesc pentru cununia religioasă, eveniment care va avea loc în această vară, după cum a dezvăluit fosta gimnastă. Pe contul ei personal de Instagram, aceasta a povestit că și-a ales rochia de mireasă și că așteaptă cu nerăbdare să o îmbrace în ziua nunții ei.
„Vara aceasta voi îmbrăca rochia de mireasă! Este un moment pe care îl aștept cu sufletul plin de emoție! Ultimele mele vizite s-au încheiat cu alegerea celei mai frumoase rochii pe care mi-o puteam imagina și dori. Abia aștept să o vedeți și voi!”, a transmis Sandra Izbașa pe Instagram.
Sandra Izbașa a fost dublă campioană olimpică la gimnastică. În 2014 a decis să se retragă din activitatea de gimnastă. Nu a renunțat complet la activitatea sportivă, fiind antrenoare în cadrul clubului CSA Steaua. S-a orientat și către un alt domeniu, și anume actoria, iar în 2019 și-a făcut debutul în lungmetrajul „Faci sau taci”, regizat de Iura Luncașu, unde a jucat alături de Augustin Viziru, Monica Bîrlădeanu, Giulia Anghelescu, Diana Dumitrescu și mulți alții.
Răzvan Bănică, soțul Sandrei Izbașa, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și este actor la Teatrul Nottara. A jucat în serialele românești „Îngerașii” și „Pariu cu viața”, dar și în spectacolele „Goana după fluturi”, „Fraţii Karamazov” sau „Servieta de doc.” El este nepotul lui Ștefan Bănică, însă a meționat în mai multe rânduri că unchiul său nu a avut o influență în privința carierei sale.
Deși este rezervată cu viața personală, Sandra Izbașa a vorbit acum ceva timp despre relația cu soțul ei, dar și despre lucrurile care i-au determinat să facă pasul cel mare.
„Prima oară m-am îndrăgostit la 30 de ani. N-am avut timp de relații, nu poți să faci două lucruri bine, în același timp. M-am axat pe sportul de mare performanță. Eu am ieșit din sportul de performanță la 24 de ani, n-am avut o copilărie, apoi am avut câteva relații din care am învățat. Și da, m-am îndrăgostit la 30 de ani și m-am și căsătorit”, a declarat Sandra Izbașa în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai.”
Fosta gimnastă a spus cum o răsfață soțul ei, dar și care sunt calitățile cu care acesta a cucerit-o.
„Cu tot ceea ce este el, inteligent, carismatic, modul în care comunicăm, empatia, devotamentul, suntem făcuți unul pentru celălalt. M-a atras foarte mult cu inteligența lui. Are un simț al umorului cu care m-a cucerit. Nu pot spune că a fost dragoste la prima vedere, mi-era teamă de așa ceva, dar după câteva întâlniri mi-am dat seama că ne completăm, că formăm un cuplu perfect”, a adăugat Sandra Izbașa.
Foto: Instagram