Sandra Izbașa s-a căsătorit cu partenerul său, actorul Răzvan Bănică. La nuntă au participat multe dintre campioanele României la gimnastică, dar și antrenorul lor, Octavian Belu.
Sandra Izbaşa s-a căsătorit vineri, 30 iulie, cu partenerul ei în vârstă de 29 de ani, Răzvan Bănică. Fosta mare gimnastă, în vârstă de 31 de ani, a spus da în fața multora dintre colegele sale de la lot, printre care Andreea Răducan, Monica Roșu, Silvia Stroescu și Diana Bulimar. Alături le-a fost și antrenorul lotului de aur al României, Octavian Belu. Izbașa este ultima campioană olimpică la gimnastică a României, cu aurul câștigat la sărituri la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012. Pentru Sandra Izbașa a fost cea de-a doua medalie de aur, după cea obținută la sol, la Beijing, în 2008.
Vestea că Sandra Izbașa s-a căsătorit a venit de la o altă campioană, Andreea Răducan, care s-a bucurat pe propriile conturi de pe rețelele sociale de momentul special al colegei sale. Răducan a rememorat propria sa nuntă, la care Sandra Izbașa a prins buchetul la aruncarea tradițională. „Chiar nu putem spune că tradițiile nu poartă și ele o urmă de adevăr. Cine a prins buchetul? Cine se căsătorește astăzi? Să fie cu iubire, Sandra Izbașa și Răzvan Bănică!”, a scris Andreea Răducan.
Știrea că Sandra Izbașa s-a căsătorit a fost confirmată și de Ana Baniciu, și ea prietenă a miresei, care a postat imagini de la cununie pe propriul cont de Instagram. Din filmările realizate de Ana Baniciu se observă că gimansta a avut o cununie în aer liber, într-un decor dominat de flori albe, și se zărește și rochia miresei, de culoarea fildeșului, cu bretele.
Sandra Izbașa s-a căsătorit cu Răzvan Bănică, actor la Teatrul Nottara din Capitală, și totodată nepotul lui Ștefan Bănică Jr. Mirele e cunoscut pentru rolurile din Pariu cu viața, State de România, Iubire și Onoare, dar și pentru piese ca Goana după fluturi, Fraţii Karamazov sau Servieta de doc.
Foto: Instagram