ELLE: Domnule Salman Rushdie, barbatii din romanele dumneavoastra – si mai ales din cel mai recent, Seducatoarea din Florenta – sint niste mari visatori. Dumneavoastra sinteti un visator?
Salman Rushdie: Cred ca sint. Trebuie sa fiu. Orice om care scrie carti trebuie sa fie un visator. Nu stiu daca „visul' este cuvintul cel mai potrivit, mai curind „imaginatia', pe care o transformi in ceva concret. Totul trebuie sa inceapa cu mici bucati de fum, in capul tau. In cazul romanului meu, in primul rind exista o problema pe care trebuia s-o rezolv: cele doua locatii, foarte indepartate una de cealalta – si spatial, si temporal. Asa ca planul visului este de a construi o legatura cu ceva foarte indepartat in timp si spatiu. A devenit modul in care am construit aceasta punte intre golurile spatio-temporale din roman. si desigur, in vis se intimpla tot soiul de lucruri care nu se pot intimpla in realitate – de exemplu, te-ai putea indragosti de stra-matusa ta si nu ar parea sa fie in neregula.
ELLE: Dumneavoastra despre ce visati?
S.R.: Eu? Ceea ce e interesant din punctul meu de vedere, este ca atunci cind scriu o carte folosesc toata imaginatia mea in actul scrierii, asa ca nu visez foarte mult. Sau visele mele devin foarte banale – de exemplu, ma trezesc dimineata visind ca citesc ziarul sau ca ma plimb. Cind scriu, in special o carte ca aceasta, care este atit de legata de forta imaginatiei, visele mele pur si simplu se dezintegreaza. Am prieteni scriitori care isi introduc adesea visele in carti. De exemplu, dramaturgul american John Patrick Shanley, care pare sa aiba cele mai extraordinare vise – in fiecare zi scrie ce viseaza cu o noapte inainte; vreau si eu visele lui! Sint mult mai bune ca ale mele, care nu sint deloc interesante.
Cit despre visele de viata, ce sa spun? Eu ma consider norocos, in sensul ca reusesc sa-mi construiesc viata pe care mi-am dorit-o, asa cum mi-am dorit-o. Am vrut sa fiu scriitor si am vrut sa traiesc o viata a mintii, a imaginatiei. N-as fi putut sa cer mai mult decit sa traiesc viata pe care am dorit sa o traiesc. Desigur, au existat si obstacole, dar ele intotdeauna exista, in orice domeniu.
ELLE: Seducatoarea din Florenta, mai mult decit orice alta carte a dumneavoastra, glorifica frumusetea feminina si forta ei extraordinara. Credeti ca frumusetea este cea mai puternica arma a unei femei?
S.R.: Ce m-a interesat pe mine a fost sa zugravesc o combinatie de conjunctura. Ce se intimpla cu femeile in perioada aceea, cind ideea de frumusete fizica, de atractie fizica era legata de ideea de ocultism, de puteri magice… Ce are a face una cu cealalta? Daca ne uitam la picturile Renasterii – perioada pe care o descriu in carte –, vedem ca imaginea vrajitoarei s-a schimbat. Cu 50 de ani in urma, vrajitoarea era portretizata ca fiind urita, cu o fata oribila, cu cocoasa etc. Dar apoi, pentru ca artistii Renasterii erau foarte atrasi de Roma si Grecia antica, acestia s-au intors la trecut si au descoperit povestile vrajitoarelor rapitor de frumoase. si deodata imaginea vrajitoarei se schimba. In loc sa fie o aratare urita, aceasta devine o tinara frumoasa.
Asa se creeaza legatura dintre frumusetea fizica si vraja. stiti ca era o lume care credea cu tarie in magie. Ei bine, eu m-am gindit asa: daca a existat o asemenea persoana, de o frumusete rapitoare, cum s-ar simti ea stiind ca lumea o crede vrajitoare? Desigur, in primul rind, acest lucru pare sa-i mareasca puterea si sa o faca mai respectata, ceea ce i se intimpla initial lui Qara Köz in roman: oamenii cred ca e o sfinta si astfel puterea ei creste, este adorata si venerata in oras.
Dar apoi lumea incepe sa creada ca este o vrajitoare, iar aceasta acuzatie, din punct de vedere istoric, este foarte periculoasa. Foarte multe femei au murit in urma acestei acuzatii. si m-am gindit: chiar si intr-o perioada istorica in care femeia este venerata pentru frumusete, aceasta are un potential mortal, pentru ca e suficienta doar o mica schimbare in atitudinea publicului si oamenii care te adorau ieri vor veni miine sa te arda. Asa ca am vrut sa scriu despre femei care negociaza aceasta cale, in care frumusetea fizica este o putere si o slabiciune in acelasi timp. Frumusetea ii mareste puterea, dar si pericolul in care se afla.
ELLE: Dar in ziua de azi, considerati frumusetea o arma la fel de puternica?
S.R.: Sigur ca este puternica, sigur ca deschide usi, dar este de asemenea tranzitorie. Asta e problema: oricit de frumoasa esti, intotdeauna exista urmatoarea fata frumoasa dupa tine. Asa ca eu cred ca, la final, intrebarea este daca posezi ceva mai mult decit atit. Daca frumusetea e tot ce exista, atunci e tragic. Daca exista mai mult, in final acel „mai mult' preia conducerea. Dar nu exista indoiala ca frumusetea extrema are o putere mare asupra lumii.
ELLE: Am auzit ca cei mai apropiati prieteni ai dumneavoastra sint femei. De ce? Cum va explicati asta?
S.R.: Este adevarat. Cred ca asta se datoreaza faptului ca am crescut intr-o familie predominant feminina. Nu am frati, doar trei surori, toate mai tinere ca mine. Chiar si in restul familiei am mult mai multe matusi decit unchi, mai multe verisoare decit veri. Este o lume foarte feminina, cea in care am crescut. Iar aceste femei nu sint tocmai linistite, tacute sau retinute; sint foarte ambitioase, realizate, cu opinii foarte puternice si… foarte guralive. Asa ca am crescut inconjurat de figuri feminine puternice. Banuiesc ca asa am ajuns sa ma simt atit de confortabil in prezenta femeilor. Majoritatea barbatilor nu stiu ce sa faca intr-o camera plina de femei, dar eu ma simt in largul meu. Cam 80-90% din prietenii mei sint femei. si imi place compania femeilor. Nu e nimic in neregula cu asta.