Salma Hayek, una dintre puținele vedete de la Hollywood care nu se vopsesc, își arată mândră părul alb

Salma Hayek ne arată încă o dată cum ar trebui să privim înaintarea în vârstă.

În special la Hollywood, este foarte greu să găsești o celebritate care să-și arate semnele înaintării în vârstă. De cele mai multe ori, se folosesc zeci de produse care să ascundă aceste semne. Este chiar mai rar ca o vedetă să vorbească despre îmbătrânire și să-i îmbrățișeze parcursul și frumusețea.


De aceea ne-am bucurat să vedem că Salma Hayek face o diferență și ne demonstrează ceea ce am menționat mai sus. Salma a postat o fotografie pe contul personal de Instagram, în care îi putem observa buclele brunete, dar și firele albe de păr. „Mândră de părul meu alb', a scris Salma alături de selfie.

Fanii actriței i-au lăsat mesaje de admirație, adăugând în secțiunea de comentarii „Ieri am găsit un fir de păr alb. Asta mă face să mă simt mai bine', în timp ce un alt fan a postat „Înțelepciune, iubito! Cine a spus că părul alb este ceva rău?'. Inclusiv artistul Lenny Kravitz și-a arătat aprecierea pentru Salma, scriindu-i „Ești minunată'.


Nu este prima dată când Salma Hayek este atât de naturală pe rețelele sociale. „Unul dintre motivele pentru care nu mă vopsesc este acela că nu am răbdare să aștept în tot acest proces', le-a spus Salma celor de la The New York Times în 2017. „Nu vreau să petrec ce mi-a mai rămas din tinerețe pretinzând că sunt mai tânără și să nu-mi trăiesc viața.'

Citește și:
Jennifer Lawrence s-a logodit. Cine este Cooke Maroney, logodnicul artistei

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE


Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people