S-ar putea ca site-ul familiei regale să fi dezvăluit din greșeală numele micului prinț

Multe persoane au observat pe site-ul familiei regale câteva lucruri ciudate.

S-ar putea ca site-ul familiei regale să fi dezvăluit din greșeală numele micului prinț

Se prea poate ca tocmai site-ul familiei regale (royal.uk) să fi dezvăluit înainte de vreme, din greșeală, numele celui de-al treilea copil al Ducilor de Cambridge.

Întreaga lume așteaptă cu sufletul la gură să afle care va fi numele micului prinț născut la începutul acestei săptămâni, pe 23 aprilie, însă se pare că familia regală britanică ne ține în suspans. De obicei, numele este anunțat la 72 de ore după nașterea copilului, însă de data aceasta nu s-a întâmplat așa.

Ei bine, acum, multe persoane au observat că pe site-ul familiei regale se întâmplă câteva lucruri ciudate atunci când cineva încearcă să acceseze paginile special create pentru fiecare membru în parte.

Dacă încerci să accesezi paginile create pentru Prințul George și Prințesa Charlotte, ceilalți copii ai cuplului regal (adică dacă scrii royal.uk/prince-george sau royal.uk/princess-charlotte) îți va apărea următoarea pagină – acest lucru înseamnă că paginile sunt create, deci există, dar nu sunt încă publicate pentru ca toată lumea să le vadă.

royal.uk/prince-george

Câțiva dintre cei mai creativi utilizatori de internet au încercat să acceseze pagini cu numele care se situează cel mai sus în topul probabilităților, precum Arthur sau Albert.

Atunci când scrii royal.uk/prince-arthur apare o eroare – deci pagina nu există. Însă dacă alegi Albert… lucrurile se schimbă, pentru că atunci când scrii royal.uk/prince-albert apare exact aceeași pagină ca în cazul Prințului George sau Prințesei Charlotte – deci pagina există.

royal.uk/prince-arthur

royal.uk/prince-albert

Așadar, acesta s-ar putea să fie numele pe care îl va purta cel de-al treilea copil al Ducilor de Cambridge! Așteptăm cu nerăbdare anunțul oficial al familiei regale și confirmarea, dacă este cazul!

Citeste si:
Kate Middleton arată EXACT ca Prințesa Diana în primele imagini după nașterea celui de-al treilea copil!

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people