Ryan Reynolds și Blake Lively s-au vaccinat împotriva coronavirusului, iar reacțiile lor fac înconjurul Internetului

Imaginele postate de Ryan Reynolds și Blake Lively din timpul vaccinării împotriva noului coronavirus ne dovedesc încă o dată că cei doi formează cel mai amuzant cuplu de la Hollywood.

Ryan Reynolds și Blake Lively s-au vaccinat împotriva coronavirusului, iar reacțiile lor fac înconjurul Internetului

Ryan Reynolds și Blake Lively s-au vaccinat săptămâna aceasta împotriva coronavirusului. Anunțul a fost făcut chiar de cei doi, ambii postând pe conturile lor de Instagram fotografii din timpul vaccinării.

În imaginea publicată pe Instagram Stories îl putem vedea Ryan Reynolds purtând un tricou alb și o căciulă roz. Actorul chiar a glumit pe seama ținutei sale, adăugând următoarea descriere: „Știința este sexy. Căciula? Probabil că nu.”

Însă, acesta nu a fost singurul comentariu amuzant făcut de actorul în vârstă de 44 de ani. În descrierea pozei acesta a scris: „În sfârșit am 5G”, făcând aluzie la conspirațiile care au circulat în ultima vreme în legătură cu pandemia de coronavirus.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Ryan Reynolds (@vancityreynolds)

Și soția sa, Blake Lively, a postat pe contul său de Instagram o imagine cu ea din timpul vaccinării. „Găsește pe cineva care să se uite la tine așa cum mă uit eu la asistenta eroină care îmi face vaccinul”, a scris aceasta.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Blake Lively (@blakelively)

Celebrul cuplu a mărturisit în nenumărate rânduri că respectă cu strictețe măsurile de prevenție impuse de pandemia de coronavirus, de la purtarea măștilor și până la distanțarea socială. În luna decembrie a anului trecut, Reynolds a mărturisit pe Instagram că își vor petrece sărbătorile de iarnă departe de familie. „Copiii mei nu își vor vedea bunicii Crăciunul acesta. Și nici prietenii și unchii. E nașpa. Jos pălăria pentru toți cei care fac același lucru.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

De asemenea, anul trecut, Blake Lively și Ryan Reynolds au donat 1 milion de dolari pentru lupta împotriva coronavirusului. Mai exact, cei doi au anunțat pe conturile lor personale de Instagram că banii vor fi direcționați către două bănci de alimente din Statele Unite și Canada. „COVID-19 a avut un impact imens asupra persoanelor în vârstă și a celor cu venituri mici. Eu și Blake donăm 1 milion de dolari pentru a ajuta băncile de alimente din America și Canada. Aveți grijă de trupurile și inimile voastre. Fiți bucuroși. Sunați pe cineva care este izolat și care ar putea avea nevoie de ajutor”, a scris Ryan Reynolds pe Instagram.

Citește și:
Britney rupe tăcerea despre documentarul „Framing Britney Spears'

Foto: Instagram Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video