Thomas Markle, tatăl Ducesei de Sussex, ar putea depune mărturie la tribunal împotriva fiicei sale

Tocmai când speram că lucrurile se liniștesc în familia regală britanică după Megxit, iată că un nou anunț vine să tulbure viața Ducilor de Sussex.

Thomas Markle, tatăl Ducesei de Sussex, ar putea depune mărturie la tribunal împotriva fiicei sale în procesul pe care Meghan Markle și Prințul Harry l-au intentat tabloidului The Mail on Sunday.


Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat la finalul anului trecut că vor da în judecată tabloidul britanic care a publicat scrisoarea scrisă de Ducesa de Sussex tatălui ei, Thomas Markle.

În luna februarie a lui 2019, The Mail on Sunday a publicat mai multe părți dintr-o scrisoare a lui Meghan Markle, scrisă de mână, scrisoare venită chiar din partea lui Thomas. Acesta a lipsit de la nunta regală și de atunci a avut numeroase apariții în media, cerându-i fiicei sale să reia legătura. El a decis să publice scrisoarea pentru că unele lucruri nu erau prezentate în mod corect.


„Am decis să fac publice diferite fragmente din scrisoare din cauza articolului scris de prietenii lui Meghan în revista People. Trebuie să mă apăr. Am publicat doar anumite părți, deoarece restul erau atât de dureroase. Această scrisoare nu mi s-a părut plină de iubire. M-a rănit', a declarat Thomas.

Acesta face referire la cuvintele spuse de o sursă apropiată lui Meghan, care a declarat în urmă cu câteva luni că toate acțiunile lui Thomas nu fac altceva decât să o îndepărteze pe fiica sa, deoarece ea i-a cerut să nu mai comunice cu presa, iar el exact asta a făcut.

„Nu recunosc persoana care a scris această scrisoare, dar încă îmi iubesc fiica. Este nevoie de un singur apel telefonic și această nebunie s-ar încheia', a declarat Thomas pentru The Mail on Sunday. Acesta a negat totodată că ar fi cerut sau ar fi primit bani pentru publicarea acestei scrisori, iar publicația a precizat că el nu a cerut și nu a primit bani pentru articol.

Potrivit documentelor depuse la Înalta Curte din Londra, Thomas Markle va fi un martor cheie al procesului, el urmând să depună mărturie în favoarea tabloidului care a publicat scrisoarea. El a trimis deja avocatului care reprezintă trustul de presă mai multe mesaje private pe care le-a primit chiar de la fiica lui.


Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat pe 1 octombrie că vor da în judecată Associated Newspapers, proprietarii Daily Mail, MailOnline, Mail on Sunday, după ce în ultima publicație menționată a fost publicată o scisoare privată scrisă de Ducesa de Sussex tatălui ei, Thomas Markle.

„Credem în libertatea și obiectivitatea presei, a reportajelor adevărate. Vedem acest lucru drept piatra de temelie a democrației și a stării actuale din întreaga lume, la orice nivel – nu am avut niciodată mai multă nevoie ca acum de o presă responsabilă', a spus Prințul Harry în declarația oficială.


„Din păcate, soția mea a devenit cea mai recentă victimă a presei tabloide britanice care lansează campanii împotriva persoanelor, fără a se gândi la consecințe – o campanie nemiloasă, care a crescut rapid în ultimul an, în timpul sarcinii și în timp ce ne creștem fiul. Există un cost uman la această propaganda neobosită, mai ales că este știut că este falsă și cu intenții rele, iar noi am continuat să ne arătăm curajoși, însă așa cum mulți dintre voi știți, nu pot descrie în cuvinte cât de dureros a fost. Asta deoarece astăzi, în era digitală, minciunile publicațiilor sunt republicate ca un adevăr pe întreg globul. Povestea de astăzi nu se mai uită până mâine', a continuat Ducele de Sussex.


Acesta a explicat că acțiunea legată întreprinsă de familia regală este în pregătire de „multe luni', spunând totodată că există standarde duble în privința acestui grup de presă care a atacat-o pe soția sa, Meghan, aproape zilnic în ultimele nouă luni. „Au putut să creeze minciună după minciună în privința ei doar pentru că nu a fost vizibilă pe perioada concediului de maternitate. Pentru această presă totul este un joc, unul pe care noi nu am vrut să-l jucăm de la început. Am fost un martor tăcut la suferința ei pentru prea mult timp. Să stăm fără să acționăm ar fi contrariul a tot ceea ce credem noi.'


Ducele și Ducesa de Sussex îi acuză, totodată, pe cei de la Mail on Sunday că au editat scrisoarea. „În plus, pe lângă publicarea acestui document privat, ei au omis special anumite paragrafe, propoziții specifice și chiar anumite cuvinte pentru a masca minciunile pe care le-au continuat timp de un an.'

„Vine un moment în care singurul lucru pe care îl putem face este să ripostăm în fața acestui comportament, deoarece el distruge oameni și distruge vieți. Simplu spus, asta este bullying, care sperie și reduce la tăcere oamenii. Noi toți știm că asta nu este acceptabil, la niciun nivel. Nu vom putea crede într-o lume în care nu există responsabilitate pentru asta', a adăugat Prințul Harry.


Citește și:
Thomas Markle scrie o carte despre copilăria fiicei lui, Meghan Markle

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people