Regina Elisabeta a II-a se află sub supraveghere medicală. Care este starea ei de sănătate

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se află sub supraveghere medicală, medicii săi fiind îngrijorați cu privire la starea sa de sănătate.

Starea de sănătate a Rreginei Elisabeta a II-a provoacă „îngrijorare' pentru medicii ei, a anunțat Palatul Buckingham într-un comunicat joi dimineață. Familia regală a fost informată că aceasta se află „sub supraveghere medicală', spune o sursă de la palat.


Regina Elisabeta a II-a, sub supraveghere medicală

Palatul Buckingham a transmis că Regina Elisabeta a II-a se află în prezent sub supravegherea medicilor săi, motivul nefiind dezvăluit. Cu toate acestea, surse regale au declarat că Majestatea Sa a rămas la Balmoral. De asemenea, familia reginei a fost anunțată cu privire la starea de sănătate a acesteia.

„În urma unei evaluări suplimentare în această dimineață, medicii reginei sunt îngrijorați pentru sănătatea Majestății Sale și au recomandat ca aceasta să rămână sub supraveghere medicală. Regina rămâne într-un loc confortabil și se află la Balmoral. Altețele lor regale Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall au călătorit la Balmoral', a declarat Palatul Buckingham, adăugând că și Prințul William se îndreaptă spre Balmoral de la casa sa din Windsor.


Majestatea Sa și-a anulat mai multe evenimente

Vestea vine după ce miercuri s-a anunțat că Regina Elisabeta a II-a nu va fi prezentă la o reuniune programată a Consiliului Privat pentru a se putea odihni.

„După o zi plină ieri, Majestatea Sa a acceptat în această după-amiază sfatul medicilor de a se odihni. Acest lucru înseamnă că ședința Consiliului Privat care trebuia să aibă loc în această seară va fi reprogramată', a precizat palatul într-o declarație.

Marți Regina Elisabeta a II-a i-a urat bun venit lui Liz Truss, care a fost aleasă ca lideră a Partidului Conservator din Marea Britanie, la reședința sa din Highlands și și-a luat rămas bun oficial de la premierul demisionar Boris Johnson. Într-o declarație de joi, Truss a spus:

„Întreaga țară va fi profund îngrijorată de veștile venite de la Palatul Buckingham. Gândurile mele, și ale oamenilor din întregul nostru Regat, sunt alături de Majestatea Sa Regina și de familia sa în aceste momente.'

Regina Elisabeta a II-a folosește un baston în mod regulat din octombrie anul trecut și se confruntă cu probleme continue de mobilitate. În aceeași lună, a anulat o călătorie programată în Irlanda de Nord la sfatul medicilor săi și a petrecut o noapte în spital.


De asemenea, Regina Elisabeta a II-a a decis să nu apară la ceremonia de la Remembrance Day din noiembrie din cauza unei entorse la spate și a ales să nu sărbătorească un Crăciun tradițional cu familia regală la Sandringham, parțial din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19 în preajma sărbătorilor.

Citește și:
Meghan Markle, prima apariție oficială în Marea Britanie de la Jubileul de Platină. Ce ținută a purtat Ducesa de Sussex

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people