Hărțuiți neîncetat de presă, ducii de Sussex au oferit în cele din urmă un răspuns celor care îi avertizează în legătură cu comportamentul pe care ar trebui să îl afișeze pe parcursul vizitei lor în Canada. Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, vizitează Canada pentru a promova Jocurile Invictus, inițiativa Prințului în beneficiul veteranilor de război.
Ca de obicei, seria de apariții publice a celor doi foști duci de Sussex e urmărită de întreaga presă, iar un articol recent a avertizat în legătură cu eventualele greșeli ale acestora pe parcursul turneului. Mai exact, articolul cerea cuplului să „demonstreze că se pot comporta frumos' în cadrul aparițiilor lor publice în Vancouver, dacă își doresc să „salveze relația cu familia regală'. Asta deoarece fiecare mișcare a lor ar fi urmărită de reprezentanții Palatului. Palatul are motive de îngrijorare, deoarece Prințul Harry a avut recent o întrevedere cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, la scurtă vreme după ce acesta a dezvăluit public faptul că a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Prințul Harry a zburat în Marea Britanie imediat după anunț, pentru a fi alături de tatăl său într-o perioadă complicată, și a avut o întâlnire de puțin peste jumătate de oră cu acesta. Harry a zburat înapoi în Statele Unite, fără să se întâlnească și cu fratele său, Prințul William.
Astfel, în familia regală ar exista o îngrijorare privind lucrurile pe care cuplul Sussex le-ar putea dezvălui, întrebați de presă, în privința detaliilor întâlnirii dintre Regele Charles al III-lea și Harry. Mai multe surse au arătat către felurite publicații din Marea Britanie că familia regală se așteaptă ca foștii duci de Sussex să păstreze tăcerea în legătură cu diagnosticul Regelui sau cu orice discuții ar fi avut loc cu acesta.
La începutul săptămânii, Meghan și Harry au fost în centrul unei controverse atunci când și-au lansat un nou site, care afișează titlurile lor, dar și blazonul casei. Site-ul poartă numele Sussex, în ciuda faptului că, teoretic, cei doi au renunțat inclusiv la a mai folosi acest titlu atunci când au decis, cu 4 ani în urmă, să renunțe la toate îndatoririle regale. Mai mult, se pare că copiii cuplului, Prințul Archie, în vârstă de 4 ani, și Prințesa Lilibet, în vârstă de 2 ani, ar purta numele de familie Sussex, și nu Mountbatten-Windsor, așa cum s-ar fi așteptat toată lumea.
Acest lucru a condus la acuzații la adresa cuplului, fanii casei regale criticându-i pe cei doi pentru că ar încerca să se agațe de trecutul lor. Un reprezentant al celor doi a declarat, însă, pentru publicația The Mirror: „Am auzit de o mie de ori că anumite oportunități ar putea să salveze sau să distrugă cuplul. Sunt încă aici. Încă muncesc, își urmăresc scopurile în care cred, deși sunt provocați constant și sunt criticați. Acest cuplu nu va fi distrus. Prințul Harry și Meghan sunt Ducele și Ducesa de Sussex. Acesta este un fapt, este numele lor de familie.'
Citește și:
Salma Hayek și Francois-Henri Pinault au sărbătorit 15 ani de căsnicie. Ce mesaj emoționant i-a transmis actrița soțului ei
Foto: Hepta