O nouă carte ce se alfă acum în pregătire va dezvălui multe lucruri neștiute până acum despre relația dintre Prințul Harry și Prințul William.
Familia regală britanică a fost subiectul multor știri în ulimii ani și se pare că aceasta va crea în continuare controverse. Istoricul regal Robert Lacey lucrează în prezent la o carte care are ca subiect chiar relația dintre Prințul Harry și Prințul William și este intitulată William și Harry – prietenia și disputele. Acesta a declarat că în procesul de documentare a fost de multe ori uimit și câteodată chiar emoționat până la lacrimi.
„S-a scris foarte mult despre asta, dar s-a înțeles puțin. Fiii prințesei Diana s-au aflat sub observare atentă încă de când s-au născut. Crescuți ca niște frați foarte uniți, ultimele 18 luni s-au dovedit o mare încercare pentru legătura puternică dintre ei.” Așa sună sinopsisul scrise de Lacey, care este printre altele și consultant al serialului Netflix The Crown.
Sinopsisul continuă așa: „Cu o cunoaștere a vieții de la curte și acces la surse impecabile, Robert Lacey investighează realitatea nespusă a legăturii dintre cei doi frați, explicând ce s-a întâmplat atunci când doi fii sunt crescuți pentru viitoruri foarte diferite și arată cum distrugerea acestei legături a început odată cu destrămarea mariajului părinților săi.”
Cartea va prezenta contextul istoric și va analiza felul în care căsniciile celor doi frați, dar și decizia Prințului Harry de a renunța la îndatoririle regale au contribuit la răcirea relației dintre cei doi. Meghan Markle și Prințul Harry și-au început în mod oficial noua viață, fără titluri regale, pe data de 31 martie. Decizia lor a surprins o lume întreagă. Anunțul lor a luat-o prin surprindere chiar și pe Regina Elisabeta a II-a, care s-a văzut nevoită să emită o declarație la scurt timp după ce Meghan și Harry au publicat această informație pe Instagram.
Foto: Arhiva Revistei ELLE