Roxana Ionescu a refuzat să participe la Survivor România. Care este motivul pentru vedeta nu a acceptat propunerea?
Roxana Ionescu s-a numărat printre vedetele autohtone care au primit propunerea de a participa la celebrul show Survivor România 2022, care se desfășoară în Republica Dominicană. Însă, ea a refuzat să facă parte din acest proiect. Care este motivul?
Roxana Ionescu a fost contactată reporterii Playtech-Impact.ro și a dezvăluit că este adevărat faptul că a primit oferta de a participa la Survivor România. Vedeta a povestit că nu a acceptat această propunere din considerente medicale.
„Da, este adevărat am avut o ofertă de la cei de la Survivor! Am cântărit cu atenție lucrurile și am ales însă să nu particip. Cu exact un an în urmă, în ianuarie 2021, am avut un accident la schi și genunchiul meu încă nu s-a refăcut complet. Iar emisiunea asta e genul de producție care îți solicită organismul până peste cap, ca să zic așa.”
Roxana Ionescu nu refuză ideea de a se reîntoarce în showbiz, însă este atentă din mai multe privințe când vine vorba de alegerea unui proiect de televiziune.
„Am decis că mă întorc în showbiz atunci când îmi va conveni în primul rând mie. Vreau un proiect interesant, care să mă pună în valoare, pe o durată mai mare de trei sau patru luni. Nu vreau unul pe durată scurtă, care te stoarce de tot în doar câteva zile. Mai ales că în cazul meu a mai apărut un oarecare impediment. Eu m-am mutat din București, devenind de aproape patru ani timișoreancă”, a adăugat Roxana Ionescu pentru sursa citată anterior.
Roxana Ionescu a devenit cunoscută publicului larg prin intermediul emisiunii „Ciao Darwin”, care a fost prezentată de Dan Negru și difuzată de Antena 1. În anul 2011, vedeta a participat la „Dansez pentru tine”, show-ul prezentat de Ștefan și Iulia Vântur, acolo unde Roxana Ionescu a făcut echipă cu Ștefan Rebegea. De asemenea, a fost coprezentatoarea emisiunii „Vreau să fiu mare vedetă”, difuzată de Antena 1.
Foto: Instagram