Rona Hartner, dezvăluiri dureroase de pe patul de spital: „Nu poate fi vindecat”

Rona Hartner a oferit primul interviu de pe patul de spital despre lupta cu cancerul.

Rona Hartner, dezvăluiri dureroase de pe patul de spital: "Nu poate fi vindecat"

La vârsta de 50 de ani, Rona Hartner se confruntă din nou cu o luptă împotriva unei forme de cancer care a afectat-o profund. Artista se află acum internată într-un spital din Franța, unde medicii îi acordă tratamentul necesar. Această situație a determinat-o să fie imobilizată la pat și să fie lipsită de sursele sale de venit, întrucât, cel puțin momentan, nu poate să lucreze. Cu toate acestea, familia este alături de ea, oferindu-i sprijinul și susținerea necesară în aceste momente dificile.

Rona Hartner, interviu de pe patul de spital

Pe data de 12 iulie, Rona Hartner a primit o veste copleșitoare: a fost diagnosticată cu cancer în stadiul 4, o afecțiune care, în prezent, nu poate fi vindecată complet. Această veste a afectat-o profund și a schimbat dramatic cursul vieții sale. De pe patul de spital din Franța, unde se află internată, Rona Hartner a acceptat să răspundă întrebărilor venite din partea Ciao.ro, oferind câteva informații despre starea ei de sănătate și lupta pe care o duce.

„Cancerul meu nu a recidivat, cancerul de colon operat de domnul Doctor Profesor Mircea Beuran în România și tratat în Franța cu citostatice este complet vindecat, acest cancer actual este de altă origine, de altă speță și de alt soi. În acest moment sunt în Franța, aici l-au descoperit și aici îl tratez fiind aproape de familie și de casă, de copil și pentru că este mult mai practic pentru mine să fiu aici unde-i am pe toți aproape. (…) Alături de mine sunt mama mea, fata mea, am o doamnă care-mi aduce Sfânta Împărtășanie în fiecare zi în camera de spital, am foarte mulți prieteni care-mi fac tot felul de cadouri, e foarte important să ai prieteni apropiați decât rude îndepărtate, pentru că prietenii apropiați sunt ca și noua familie pe care ți-o dă Dumnezeu.”, a spus vedeta.

Rona Hartner a vorbit despre șocul emoțional prin care a trecut când a aflat că se luptă, din nou, cu această boală. Artista a precizat că în trecut s-a confruntat cu probleme din cauza tratamentului și a trecut printr-un șoc anafilactic.

„Cred că șocul emoțional a fost cel mai grav, când pe 12 Iulie am aflat că am acest cancer stadiul 4 care nu poate fi vindecat. Am avut o cădere psihică și la începutul lui August am început să țin postul Sfintei Marii, dar nu ar fi trebuit să-l țin pentru că te slăbește, dar când nu ai altă soluție poate ești iertat că faci astfel de excese și poate astfel Dumnezeu îți găsește vindecări miraculoase.

Ca și prima dată, atitudinea este să ascult de doctori și Dumnezeu  și poate sunt răsfățată de Dumnezeu, pentru că au trecut 4 ani de la fostul cancer și acum 2 ani  s-a inventat și tratamentul pentru acest cancer, cu pastile pe celule canceroase. Dacă trebuia să trec din nou prin primele citostatice nu aș mai fi rezistat pentru am dezvoltat un șoc anafilactic la unii din compușii citostaticelor de cancer de colon, aș fi fost fără chimioterapie și fără operație.”, a spus Rona Hartner.

Artista și-a anulat toate concertele, iar în prezent nu are surse de venit. Cu toate acestea, Rona Hartner este optimistă și speră să se descurce cu succes.

„Practic la ora actuală nu am surse de venituri, pentru că s-au anulat concerte, dar încerc să mă descurc cum pot, poate o să vorbesc cu o editură să-mi scriu cartea vieții mele, să scriu poveștile mele pe care mulți vor să le asculte, pentru că următoarele 4-5 luni nu pot urca pe scenă.”, a mai declarat cântăreața.

Citește și:
Irina Shayk, imagini inedite din vacanță alături de Bradley Cooper, în urma zvonurilor legate de relația cu Tom Brady

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people