Romanița Iovan a împlinit 58 de ani, chiar în aceeași zi cu aniversarea de 16 ani a fiului ei. Cu această ocazie, vedeta și-a făcut o schimbare de look ce îi vine perfect. Aceasta a povestit cum a petrecut de ziua ei de naștere, dar și cum a sărbătorit dubla aniversare a sa și a fiului ei.
Creatoarea de modă l-a adus pe lume pe fiul ei, Albert, chiar de ziua sa de naștere și nu și-a putut dori un cadou mai special. Cei doi își sărbătoresc ziua împreună pe data de 3 octombrie, însă Romanița Iovan a recunoscut că în ultimii ani petrecerile au fost ceva mai diferite întrucât fiul ei nu mai este chiar un adolescent.
Cum a sărbătorit Romanița Iovan de ziua ei de naștere
Anul acesta, Romanița Iovan a petrecut alături de prietenele sale la un concert în București, iar imaginile postate de vedetă pe rețelele de socializare arată cât de bine s-au distrat acestea la spectacol. Ba mai mult, dintr-un videoclip postat de creatoarea de modă, se poate observa cum tunsoarea acesteia este mult mai scurtă. Romanița a renunțat la părul lung pe care îl avea și s-a afișat cu bucle lejere până la umeri.
„Mi-am invitat cele mai bune prietene la concertul lui Nikos Vertis. Am zis să mai serbăm încă o dată ziua și haideți la concert', a povestit Romanița Iovan la Știrile Kanal D.
Prin urmare, anul acesta au existat și petreceri separate, Romanița Iovan fiind alături de prietenele sale la concertul lui Nikos Vertis. Cu toate acestea, vedeta a povestit cum a sărbătorit alături de fiul ei ziua lor de naștere încă din primul an, însă acum Albert a crescut și a petrecut separat cu colegii de la școală.
Vedeta și-a făcut o schimbare de look
Totodată, Romanița Iovan a oferit detalii despre decizia ei de a face o schimbare de look. Astfel, aniversarea de 58 de ani a venit cu o nouă tunsoare pentru vedetă, care a ales alături de hairstylist-ul ei un look ce o prinde de minune.
„Începând din primul an al vieții lui, l-am sărbătorit pe el, cu copiii, prietenii și colegii de la școală și eu am fost înconjurată de acești copii. Normal, în momentul în care Albert a mai crescut, fiecare a targetat ceea ce am vrut să facem de ziua noastră. El și-a invitat copiii de la școală. Au serbat până la 5 dimineața. Mi-am dorit ca pe 3 octombrie, de ziua mea, să îmi petrec cei 58 de ani la Marius Bărăgan la studio. În primul rând m-am tuns. E decolorat un pic părul jos', a mai spus vedeta.
Citește și:
Mario Mutu, declarații inedite despre procesul de divorț dintre părinții lui, Alexandra Dinu și Adrian Mutu: „Fiecare cu treburile lui’
Foto: Arhiva ELLE