Rihanna, care în mod normal este destul de rezervată cu privire la viața ei personală, i-a acordat un interviu actriței Sarah Paulson, alături de care a jucat în Oceans 8, interviu care este publicat în cel mai recent număr al Interview magazine. Rihanna a vorbit deschis despre faptul că este îndrăgostită și că își dorește o familie.
„În ultimii ani am început să realizez că este nevoie să îți faci timp pentru tine pentru că sănătatea ta mintală depinde de acest lucru', spune Rihanna. „Dacă nu ești fericită, nu vei fi fericită chiar dacă vei face lucrurile pe care adori să le faci. Nu mi-am dorit niciodată ca munca mea să mi se pară o îndatorire. Cariera este scopul meu și ar trebui să fie lucrul care mă face fericită'.
„Am început o relație nouă și contează pentru mine. Mi-am zis că trebuie să îmi fac timp pentru asta. Așa cum am grijă de afacerile mele, așa trebuie să am grijă și de relație. Am început să mă retrag câte două, trei zile, din când în când. Pe calendarul meu există acum infamul P, ceea ce înseamnă zile personale. Este un lucru nou'.
Vorbind despre relația cu Hassan Jameel, care a debutat în urmă cu doi ani. Rihanna i-a confirmat lui Paulson că „bineînțeles' că este îndrăgostită. Întrebată despre căsătorie, Rihanna a spus: „Numai Dumnezeu știa asta. Noi facem planuri și Dumnezeu râde, nu-i așa?'
În interviu, Rihanna a mai vorbit și despre dorința ei de a-și întemeia o familie, spunând că vrea să devină mamă „mai mult decât orice în viață'.
Citește și:
Rihanna, alături de iubitul ei, Hassan Jameel, în vacanță în Italia
Foto: Arhiva Revistei ELLE