Rihanna a luat decizia să oprească producția pentru brand-urile ei, Fenty Beauty, Savage X Fenty și Fenty, pentru a onora mișcarea Black Lives Matter și moartea lui George Floyd.
Rihanna a întrerupt producția celor trei brand-uri ale sale, compania de cosmetice Fenty Beauty, linia sa de lenjerie intimă, Savage x Fenty, și linia ei de lux, LVMH Fenty, pentru a onora protestele care cer justiție pentru George Floyd și manifestă contra brutalității poliției din America.
Vedeta a făcut o serie de postări pe Instagram în care își arată susținerea față de protestele Black Lives Matter, care au culminat ieri cu Blackout Tuesday. Rihanna a anunțat că va întrerupe producția brand-urilor sale și încurajează publicul să se educe pe subiect. Scopul acestei campanii este în primul rând să atragă atenția asupra evenimentelor care au condus la uciderea lui George Floyd și a multor alți cetățeni de culoare, dar și să sublinieze faptul că americanii de culoare au o putere financiară în țară. „Nu mai cumpărăm nimic!!! Și nici nu mai vindem nimic!! Gang gang! #BLACKOUTTUESDAY AF!!!”, a scris Rihanna pe Twitter și pe Instagram, publicând o imagine complet neagră, simbolul acestui protest.
De asemenea, fiecare dintre brand-urile ei au postat pe pagina oficială de pe rețelele de socializare un anunț legat de această campanie și a explicat cum se vor implica. Iar dacă încercați să accesați site-urile, veți vedea un mesaj de recunoaștere și sprijin față de mișcarea Black Lives Matter, contentul sitului fiind blocat.
„Brand-ul Fenty a fost creat ca să promoveze frumusețea, puterea și libertatea! În acest moment, rasismul încearcă să fure valorile oamenilor de culoare și noi nu vom sta și nu vom lăsa să se întâmple așa ceva. Suntem mult prea puternici, creativi și rezistenți', se arată într-un comunicat de pe pagina de Instagram a brand-ului Fenty, deținut de Rihanna. Ca și susținere față de comunitatea de culoare, vom dona fondurilor Color of Change și Movement for Black Lives. Vă rugăm să vorbiți, să vă ridicați și să luptați împotriva rasismului și a discriminării în toate formele.”
Comunicatul emis de Rihanna a continuat printr-un mesaj de solidaritate, dar și cu o explicare a acestei mișcări. „Nu vom rămâne tăcuți și nu vom aștepta. Lupta împotriva inegalității rasiale, nedreptății și a rasismului nu se va opri prin donații și cuvinte. Ca sprijin pentru comunitatea de culoare, angajații noștri, prietenii noștri, familiile noastre și colegii noștri din industrii sunt mândri să facă parte din #BlackoutTuesday. Fenty nu va încheia nici afacere pe data de marți 2 iunie – la nivel global. Aceasta nu este o zi liberă. Este o zi în care vom reflecta și vom găsi moduri prin care putem să facem o adevărată schimbare”, a concluzionat mesajul.
Foto: arhiva ELLE
Text de Alexandra Dima