Într-un interviu acordat în 2012, Rihanna a declarat că încă îl iubește pe Chris Brown și că acesta este iubirea vieții ei.
În 2012, în cadrul unui interviu cu Oprah, interviu care abia acum a fost dat publicității, Rihanna a vorbit deschis despre relația sa cu Chris Brown. Cântăreața a admis la acel moment că îl va iubi întotdeauna pe Chris, în ciuda trecutului lor tumultos. Cu toate că interviul a avut loc acum opt ani, a fost refolosit și inclus în podcast-ul Oprahs SuperSoul Conversations din data de 2 septembrie 2020.
„Am lucrat la relația noastră de prietenie și acum suntem amici foarte, foarte buni. Ne-am recâștigat încrederea. Ne iubim și probabil că o să o facem mereu. Nu e un lucru pe care vrem să îl schimbăm. Nu e un lucru pe care îl poți opri dacă ai fost cu adevărat îndrăgostit”, a mărturisit Rihanna.
Însă, aceasta a subliniat că în ciuda sentimentelor pe care le au unul față de celălalt, nu mai formează un cuplu. „El este într-o relație. Eu sunt singură. Dar am păstrat o relație foarte strânsă de prietenie de când ordinul de restricție a fost ridicat”.
Rihanna a obținut un ordin de restricție împotriva lui Chris Brown, după ce acesta a abuzat-o fizic în 2009. Doi ani mai târziu însă, cântăreața s-a decis să renunțe la hotărârea luată de judecători.
„L-am iertat. Mi-a luat mult timp. Am fost nervoasă pentru o perioadă lungă. Eram plină de resentimente. Eram într-un loc întunecat. Eram furioasă. Și asta se putea vedea în muzica mea, în hainele pe care le purtam și în atitudinea pe care o aveam. Nu mi-a plăcut acel sentiment”.
Cântăreața a vorbit și despre neînțelegerile dintre ei și despre motivele care au dus la despărțire.
„Eram amândoi foarte tineri și extrem de spontani. Eram liberi și sălbatici. Ne îndrăgosteam foarte repede și uitam de noi ca indivizi. Uitasem de disciplina noastră individuală”.
Chiar dacă relația lor nu a funcționat, Rihanna a mărturisit că îl iubește pe Chris și că își dorește tot ce e mai bun petru el. „Îl iubesc cu adevărat. Cel mai important lucru pentru mine e să își găsească pacea. Nu sunt liniștită dacă el e puțin supărat sau e singur. Îmi pasă.”, a concluzionat artista.
Foto: Profimedia