Pamela Anderson a explicat de ce revista Playboy a făcut-o să se simtă empowered și cum a ajutat-o să depășească momentele grele prin care a trecut.
Revista Playboy a constituit mult mai mult decât o rampă de lansare pentru Pamela Anderson, cea mai cunoscută apariție în această revistă și cea care deține și astăzi recordul pentru numărul de coperte: 14.
Pamela Anderson nu a avut deloc o copilărie fericită sau nici măcar una normală, fiind nevoită să treacă prin niște momente extrem de grele încă de la o vârstă fragedă.
Vedeta a fost molestată de babysitter-ul sau pe când era copil. Mai târziu, în adolescență și în tinerețe, a trecut și printr-o serie de experiențe sexuale cu diverși bărbați asupra cărora nu și-a dat consimțământul.
Însă lucrul care a ajutat-o să-și continue viața a fost chiar revista Playboy.
Această revistă, fondată în 1953 de către iconicul Hugh Hefner, a jucat un rol important în revoluția sexuală, datorită editorialelor nud și seminud pe care le realiza și pentru care era cunoscută. Cu toate acestea, conceptul revistei a fost destul de controversat și contestat, unii spunând că obiectifică femeile.
Pamela Anderson, însă, a declarat pentru Us Weekly: „Eram foarte timidă pe când eram copil. Fiind o tânără fată, Playboy chiar m-a făcut să mă simt mai puternică. Mi-a salvat cu adevărat viața.' Fostul model și „iepuraș' Playboy, acum în vârstă de 50 de ani, a mai spus că se simțea închisă în ea însăși și că avea nevoie să se elibereze, iar revista a ajutat-o să facă acest lucru.
Hugh Hefner, fondatorul revistei, și Pamela Anderson au fost întotdeauna apropiați, iar aceasta a fost deosebit de afectată după moartea lui, în 2017. Pamela s-a mutat de la Hollywood în Franța, unde locuiește la ora actuală cu iubitul său, Adil Rami.
Cât despre viața ei de acum, Pamela Anderson a declarat că este mult mai fericită că nu mai stă la Hollywood, pentru că „este un loc foarte dificil.' O activistă convinsă, Pamela a mai declarat: „Activismul este sexy. Încurajez pe toată lumea să fie curajoasă și să își iasă din zona de confort.'
Foto: Hepta