Reuniunea lui JLo cu Ben Affleck a debutat în februarie, când artista era încă logodită

Reuniunea lui JLo cu fostul său partener, Ben Affleck, ar fi debutat încă din luna februarie, când Affleck a început să îi trimită emailuri afectuoase, arată mai multe surse din anturajul artistei.

Reuniunea lui JLo cu Ben Affleck a luat pe toată lumea prin surprindere, mai cu seamă că s-a petrecut la foarte puțin timp după ce artista a anunțat public încetarea logodnei cu Alex Rodriguez. Se pare, însă, că cei doi începuseră să vorbească cu ceva vreme înainte, adică chiar din luna februarie, când artista filma în Republica Dominicană la filmul Shotgun Wedding, iar Affleck se afla în Boston, unde lucra la The Tender Bar, alături de George Clooney.


Dezvăluirile despre reuniunea lui JLo cu Ben Affleck apar după ce, în ultima lună, aceștia s-au văzut în mai multe rânduri și au petrecut câteva zile într-o cabană din Montana, în complexul de lux unde Affleck deține o proprietate, alături de alte personaje bogate și celebre, precum Bill Gates, Justin Timberlake și Jessica Biel. Călătoria celor doi a generat o întreagă isterie în presă și în rândul fanilor, care de-abia așteptau, se pare, o împăcare a celebrului cuplu, botezat Bennifer în anii 2000.


Iar asta pentru că reuniunea dintre JLo și Ben Affleck are loc la 17 ani după ce aceștia s-au despărțit, în ianuarie 2004. Cei doi au alcătuit unul dintre cele mai celebre și mai hăituite de presă cupluri din era internetului. Relația celor doi a fost un subiect de speculații care a atins o intensitate uriașă, astfel încât erau pur și simplu vânați oriunde s-ar fi dus. Cuplul a anunțat în 2003 că și-a amânat nunta doar cu o zi înainte ca aceasta să aibă loc, lucru care a generat un alt torent de presupuneri.

Acum, însă, reuniunea lui JLo cu fostul său partener pare să se fi întâmplat pe fondul unor schimburi de emailuri. Jennifer Lopez, arată sursele, ar fi fost întotdeauna încântată de mesajele lui Affleck, iar atunci când acesta a început să-i scrie, în luna februarie, ca să-i spună cât de bine arată în imaginile de pe set din Republica Dominicană, artista nu a rămas indiferentă. Cei doi și-au scris până la finalul lui aprilie, când Lopez s-a întors acasă. 


Apropiații celor doi au susținut întotdeauna că fostul cuplu a rămas în relații foarte bune după despărțire, chiar și pe parcursul căsătoriilor pe care le-au avut între timp.

Citește și:
Meghan Markle, prima apariție televizată după interviul exploziv cu Oprah Winfrey

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people