Reprezentații familiei regale vorbesc despre relația pe care Prințul Charles o are cu Prințul William și Prințul Harry

Biroul de presă de la Clarence House, reședința oficială a Prințului Charles, a făcut pentru prima dată declarații despre relația acestuia cu Prințul William și Prințul Harry.

Reprezentații familiei regale vorbesc despre relația pe care Prințul Charles o are cu Prințul William și Prințul Harry

De-a lungul timpului au existat numeroase zvonuri potrivit cărora Prințul Charles nu se înțelege deloc cu cei doi fii ai săi, Prințul William și Prințul Harry. Astfel de comentarii au fost făcute și săptămâna aceasta, când noi zvonuri au apărut în The Daily Beast.

Potrivit unei surse anonime, „cei din cercurile apropiate familiei” regale știu că Prințul Charles are o relație dificilă cu copiii săi.

„Ei sunt persoane diferite și pur și simplu nu se înțeleg. Este atât de simplu. Rar se întâlnesc în afara angajamentelor oficiale”. Sursa a adăugat și că Prințul Charles ar detesta faptul că William și Harry au vorbit despre pierderea Prințesei Diana, făcând declarații emoționante în urmă cu un an. La împlinirea a 20 de ani de la moartea Prințesei Diana, Prințul Harry a vorbit despre cât de greu i-a fost să participe la înmormântare și să meargă în spatele sicriului, mai ales că milioane de oameni din întreaga lume îl urmăresc.

Pentru prima dată însă, reprezentanții Clarence House au decis să rupă tăcerea și să vorbească despre aceste zvonuri. Potrivit declarațiilor emise de biroul de presă pentru Express, aceste zvonuri sunt pur și simplu ficțiune.

Zvonurile sunt contrazise și de aparițiile recente ale celor trei, precum și de declarațiile acestora. Prințul Harry a avut un discurs emoționant despre tatăl său la petrecerea organizată în cinstea acestuia: „Entuziasmul și energia lui sunt molipsitoare; ne-a inspirat pe mine și pe William să ne implicăm în problemele care ne pasionează cu adevărat și să depunem orice efort pentru a face o diferență”. „De fapt, multe dintre problemele la care eu și William lucrăm în prezent sunt subiecte care ne-au fost prezentate de tatăl nostru în timp ce creșteam. Pasiunea și dedicarea lui sunt remarcabile și văzând atât de mulți dintre voi astăzi aici, nu pot decât să fiu încrezător în direcția pe care de atât de mulți ani, de a contribui la îmbunătățirea societății atât în această țară, cât și în întreaga lume.”

Dincolo de aceste declarații, se pare că un rol important în apropierea Prințului Charles de fii săi l-a jucat și Meghan Markle. Aceasta a încercat să îl implice în activitățile ei și ale Prințului Harry din ultimul timp.

Citește și:
Cât cheltuiește anual Prințul Charles – suma este impresionantă

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people