Potrivit mai multor surse apropiate, relația dintre actrița Megan Fox și rapper-ul Machine Gun Kelly devine mai serioasă decât credeam.
Spre surprinderea multora, Megan Fox și Machine Gun Kelly au o relație tot mai serioasă.
După aproximativ patru luni de când sunt împreună, rapper-ul ar fi făcut deja cunoștință cu cei trei copii pe care actrița îi are din fosta căsnicie cu Brian Austin Green, Noah, Bodhi și Journey, relatează Us Weekly. „Machine Gun Kelly i-a întâlnit pe copiii lui Megan, dar Brian îi protejează destul de mult. Relația dintre Megan și Brian este cu suișuri și coborâșuri. Au încercat să își crească împreună copiii cât de bine au putut”, a declarat o sursă.
Aceeași sursă a mai adăugat și faptul că deși este un pas major în relația lor, Machine Gun Kelly și Megan Fox nu se grăbesc să treacă și la pasul următor, cum ar fi o căsătorie. „MGK și Megan nu vorbesc serios despre logodnă, căsătorie sau copii, cel puțin deocamdată. Este mult prea devreme pentru toată lumea, atât pentru copiii lui Megan, cât și pentru Brian”, a spus sursa.
În luna mai, Brian Austin Green a confirmat despărțirea de Megan Fox într-un podcast, spunând: „Nu ne-am făcut nimic unul altuia (…) Întotdeauna a fost onestă cu mine. Întotdeauna am fost onest cu ea. Am avut o relație incredibilă și o voi iubi întotdeauna. Și știu că și ea mă va iubi mereu și știu că familia pe care am construit-o împreună este un lucru foarte special.” Relația lor s-a încheiat în decembrie 2019, însă abia în mai au decis să confirme asta.
Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au cunoscut pe platourile filmului Midnight in the Switchgrass. La scurtă vreme după confirmarea despărțirii de Brian, actrița a fost văzută sărutându-se cu rapper-ul în Los Angeles. Pe 28 iulie, Machine Gun Kelly a publicat prima fotografie cu Megan Fox, alături de o descriere emoționantă „am așteptat o eternitate până să te găsesc”, confirmând astfel și relația.
În luna august, și actrița Megan Fox a publicat o fotografie alături de Machine Gun Kelly. „Un băiat incredibil de frumos. Inima mea îți aparține”, a scris actrița pe Instagram.
Foto: Arhiva Revistei ELLE