Regina Rania a Iordaniei a dezvăluit imagini inedite cu cele două fiice ale sale

Prințesa Iman și Prințesa Salma și-au sărbătorit recent zilele de naștere, iar mama lor, Regina Rania a profitat de această ocazie pentru a împărtăși imagini adorabile cu cele două.

Regina Rania a Iordaniei a dezvăluit imagini inedite cu cele două fiice ale sale

Regina Rania a Iordaniei și-a încântat fanii cu mai multe imagini cu cele două fiice ale sale, Prințesa Iman și Prințesa Salma. Cele două și-au sărbătorit recent ziua de naștere, Salma, împlinind pe 26 septembrie 21 de ani, iar Iman, pe 27 septembrie, 25 de ani. Pentru a marca momentul, mama lor, Regina Rania a postat pe Instagram o fotografie în care o putem vedea alături de fiicele sale, toate trei purtând ținute asemănătoare. În plus, aceasta a postat și un clip video extrem de emoționant, ce surprinde momente speciale din viața celor două tinere precum prima lor tunsoare sau absolvirea liceului.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Queen Rania Al Abdullah (@queenrania)


„La mulți ani dragelor mele Iman și Salma! Să fiți binecuvântate”, a scris Regina Rania în descrierea imaginilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Queen Rania Al Abdullah (@queenrania)

Prințesa Iman este studentă la Universitatea Georgetown din Washington DC, iar sora sa, Prințesa Salma, a absolvit Academia Militară Regală Sandhurst, aceasta fiind de altfel și prima femeie pilot din Forțele Armate Iordaniene.

Postarea Reginei Rania vine la puțin timp după ce reprezentanții oficiali ai familiei regale au anunțat că Prințul Hussein a fost infectat noul coronavirus. Regina Rania și Regele Abdullah au fost testați negativ, însă au decis să se autoizoleze timp de cinci zile.

CONȚINUT VIDEO ELLE

„Alteța Sa, Prințul Hussein, ce a fost vaccinat împotriva noului coronavirus, prezintă simptome ușoare și se află într-o stare foarte bună de sănătate”, se arată în comunicatul oficial.

Rania și Abdullah s-au căsătorit pe 10 iunie 1993, el fiind la acel moment prinț. Nunta lor a fost declarată sărbătoare națională, iar ceremonia a avut loc la Palatul Regal din Amman. Primul copil al cuplului, Hussein, a venit pe lume în iunie 1994, urmat de fiica lor, Iman, în septembrie 1996, Salma (în septembrie 2000), iar fiul cei mic al cuplului, Hashem, s-a născut în ianuarie 2005.

Abdullah a urcat pe tron pe 7 feburarie 1999, iar în luna martie a aceluiași an, Rania a fost numită Regină.

Citește și:
Regina Letizia a Spaniei, apariție spectaculoasă la un eveniment din Madrid

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video