În aprilie Regina Elisabeta a II-a a confirmat că Prințul Charles este, în mod oficial, succesorul ei la tron, însă toată lumea se întreabă dacă Majestatea Sa va abdica pentru a-i lăsa locul fiului ei.
Ei bine, un apropiat al familiei regale a declarat că Regina Elisabeta a II-a nu va abdica, așadar va mai trece mult timp până când Prințul Charles va deveni rege. Potrivit expertului regal Nick Bullen, cel care a realizat numeroase reportaje și documentare despre familia regală, Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, nu are deloc planuri să se retragă și să îi lase coroana Prințului Charles înainte să fie nevoită să o facă.
Nick Bullen a declarat pentru Yahoo News că în urma experienței pe care a avut-o pe lângă Majestatea sa, el este convins că aceasta nu va abdica niciodată. Potrivit declarației acestuia, orice idee de a face acest lucru a fost ignorată când Regina a observat cât de populară este noua generație de membri ai familiei regale, aici fiind vorba și de strănepoții ei, nu doar de Prințul William și Prințul Harry și soțiile lor, Kate și Meghan.
„Cred că Regina vede ce aduc băieții și soțiile lor', a spus Bullen, explicând că Prințesa Charlotte, în vâstă de doar trei ani, știe deja cum să lucreze cu un public. Acesta a adăugat că poate acum, prin strănepoții ei, ea (Regina, n.r.) poate vedea o cale prin care să rămână mereu în vârf.
Dacă Elisabeta a II-a nu va abdica, ea va rămâne Regina Angliei până când va muri, iar acest lucru nu se va întâmpla curând, cel mai probabil, având în vedere istoricul familiei ei și sănătatea sa.
„Mama ei a trăit 101 ani. Regina este aici pentru mult timp… ar putea trăi pentru cel puțin încă 10 ani. Ea a văzut totul, a făcut totul, ea este exempul perfect de mamă și femeie care lucrează și nu cred că va pleca undeva prea curând', a declarat Nick Bullen.
Citește și:
Regina Elisabeta a II-a a ținut un discurs impresionant în onoarea Prințului Charles, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani
Foto: Arhiva Revistei ELLE