Regina Elisabeta a II-a a susținut ieri două întâlniri online din reședința sa de la Castelul Windsor.
Regina Elisabeta a II-a și-a reluat datoriile regale la scurt timp de la moartea soțului său, Prințul Philip. Aceasta a avut ieri prima apariție oficială de la înmormântarea Ducelui de Edinburgh, din 17 aprilie.
Regina Elisabeta a II-a a susținut două întâlniri online din locuința sa de la Castelul Windsor, locul în care și-a petrecut o bună perioadă din izolare, încă din luna martie.
Majestatea sa părea că are o stare de spirit bună, aceasta fiind surprinsă zâmbind în timpul conversației pe care a avut-o cu ambasadoarea Letoniei, Ivita Burmistre, și cu ambasadoarea Republicii Côte d’Ivoire, Sara Affoue Amani.
Săptămâna trecută, Regina Elisabeta a II-a a împlinit 95 de ani. Cu ocazia zilei de naștere, Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj emoționant prin care le mulțumește tuturor pentru urări. Aceasta a menționat că s-a arătat profund impresionată de susținerea primită după moartea soțului ei. „Am primit, cu ocazia împlinirii a 95 de ani, numeroase urări de bine, pe care le apreciez foarte mult. În timp ce ne aflăm într-o perioadă de mare tristețe, a fost un sprijin pentru noi toți să vedem și să ascultăm omagiile aduse soțului meu, de la cei din Regatul Unit, Commonwealth și din întreaga lume. Familia mea şi cu mine am dori să vă mulţumim tuturor pentru sprijinul şi bunătatea pe care ni le-aţi arătat în ultimele zile. Am fost profund emoţionaţi şi continuăm să ne amintim că Philip a avut un impact extraordinar pentru nenumărate persoane de-a lungul vieţii sale”, se arată în mesajul Reginei Elisabeta a II-a, transmis de către Palatul Buckingham.
Conform tradiției, Regina Elisabeta este sărbătorită în mod oficial în a doua sâmbătă din luna iunie, printr-o paradă militară în centrul Londrei la care participă sute de militari și zeci de mii de cetățeni britanici.
Recent, a fost dezvăluit faptul că tradiționala paradă militară organizată în fiecare an pentru a celebra ziua de naștere a Reginei Elisabeta a II-a a fost anulată. Este al doilea an consecutiv în care această paradă, cunoscută și sub numele de Trooping the Colour, nu se desfășoară. Motivul pentru care parada a fost anulată îl reprezintă pandemia.
Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram