Regina Elisabeta a II-a a participat la dezvăluirea virtuală al celui mai nou portret al său

Cel mai recent portret al Reginei Elisabeta a II-a a fost dezvăluit duminica aceasta printr-un apel video, pentru prima dată în istorie.

Într-o atmosferă cu adevărat modernă, Regina Elisabeta a II-a și-a văzut noul portret chiar de pe ecranul computerului, participând la inaugurarea oficială a picturii organizată pentru prima dată în istorie prin apel video.


Deși a împlinit remarcabila vârstă de 94 de ani, Regina Elisabeta a II-a și-a dovedit precizia glumind despre cum ceașca de ceai din tablou nu are pic de ceai în ea. Miriam Escofet, autoarea operei de artă la cererea Foreign and Commonwealth Office (FCO), i-a spus acesteia că a ascuns simbolul FCO chiar în designul ceștii de ceai.

„Se pare că a reacționat foarte bine', spune artista. „Zâmbea, m-a întrebat cât timp mi-a luat să îl fac și dacă mai am și alte proiecte începând de acum. Când îi explicam anumite elemente ale picturii, precum ceașca de ceai, a făcut câteva remarci amuzante: „Dar nu-i deloc ceai în cană.'


A durat șapte luni ca lucrarea să fie terminată, ultimele detalii fiind retușate în timpul izolării. Miriam Escofet s-a întâlnit de două ori cu Regina Elisabeta a II-a: o dată în Salonul Alb de la Castelul Windsor, unde a fotografiat-o pe Majestatea Sa timp de jumătate de oră, aceasta purtând o rochie albastră, un colier, cercei și o broșă din perle. A doua întâlnire a avut loc la Palatul Buckingham în luna februarie, pentru ca artista să se poată concentra pe expresiile faciale. Aceasta a spus că momentele „extrem de prețioase' au zburat repede.


„E un model foarte experimentat. E fantastică. Se concentrează foarte mult să îți ofere ce ai nevoie', spune Escofet. „Îi simți prezența în cameră și în ceea ce trebuie să facă. Are un simț al umorului foarte fin, ascuns chiar. E un om cu picioarele pe pământ, dacă se cuvine să spun.'

„Prima dată am încercat să o întreb despre experiențele anterioare cu portretele și dacă avea anumite lucrări favorite. Am încercat să destind atmosfera', a mai adăugat ea. „Pentru că eram la Windsor, la un moment dat pe deasupra zbura un avion, iar ea a comentat pe seama zgomotului făcut. A doua oară, am vorbit mai mult eu fiindcă aveam nevoie de reacțiile feței sale.'


Miriam Escofet a fost aleasă la recomandarea Galeriei Naționale de Portrete după ce a câștigat premiul BP pentru portrete, cu o pictură a mamei ei. Casa Regală i-ar fi arătat câteva schițe cu ideile pentru protretul Reginei, însă artista spune că în rest a primit mână liberă în realizarea lucrării. Aceasta a vrut să dea o notă „ușor ireală portretului persoanei probabil cel mai ușor de recunoscut din lume', să cuprindă esența sa într-un mod cât mai captivant pentru privitori.


„Ce m-a surprins cu adevărat a fost simțul umorului. Nu zic neapărat că spune bancuri, dar poți să simți. Are o adevărată precizie, o energie, te atrage imediat. Cred că e înțelepciunea, de fapt', declară Miriam. „Poți să îi simți energia, te surprinde. Mi-a fost foarte util fiindcă însemna să îi pot oferi aproape o întreagă aură de regalitate, în timp ce portretul rămânea foarte uman.'

Apelul video a mai continuat cu discuții legate de ceea ce trebuie făcut în lupta pentru combaterea coronavirusul, și chiar despre un posibil vaccin aflat încă în dezvoltare. Întrebată despre protocolul neobișnuit al întâlnirii video cu Regina Elisabeta a II-a, Bligh-Flower, liderul departamentului de sănătate globală a FCO, spune că „Regina îi face mereu pe oameni să se simtă în largul lor foarte repede. Toți eram puțin agitați însă ea ne-a calmat pe toți și am putut să avem o conversație foarte plăcută.'


Citește și:
Adevărul despre conflictul dintre Meghan Markle și Kate Middleton

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people