Regina Elisabeta a II-a a murit în după amiaza zilei de 8 septembrie 2022. Regina Angliei avea vârsta de 96 de ani.
Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani. Monarhul se afla la reședința sa, Castelul Balmoral, sub supraveghere medicală, doctorii săi fiind îngrijorați joi, 8 septembrie, cu privire la starea sa de sănătate. Anunțul decesului a fost făcut de Palatul Buckingham printr-un comunicat oficial.
„Regina a murit liniștită la Balmoral în această după-amiază.
Regele și Regina Consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce mâine la Londra”, se arată în anunțul oficial la Casei Regale Britanice.
Toți copiii reginei s-au adunat la proprietatea sa scoțiană de lângă Aberdeen, după ce medicii și-au exprimat îngrijorarea. Prințul Charles a călătorit la Balmoral împreună cu soția sa, ducesa de Cornwall. Prințesa Anne, se afla deja în Scoția, îndeplinind angajamente, și a ajuns imediat la Balmoral. De asemenea, Prințul William a mers și el la Castelul Balmoral, în timp ce soția sa, Kate, a rămas la Windsor cu copiii lor. Totodată, Prințul Harry a călătorit la Castelul Balmoral din Scoția pentru a fi alături de Regina Elisabeta, după ce s-a aflat despre starea de sănătate precară a monarhului britanic, a declarat joi un purtător de cuvânt.
Locul Reginei Elisabeta a II-a pe tronul Regatului Unit va fi ocupat urmând reguli stricte, unele dintre ele stabilite de sute de ani. Succesiunea la tronul britanic, însă, este o chestiune complicată, stabilită după reguli care stau în picioare de secole și care doar rareori au fost modificate sau abrogate. Persoana care îi va lua locul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii este stabilită în funcție de descendență, dar și de sex și de legitimitate, și chiar de religie.
Astfel, Prințul Charles este în mod automat rege, încă de la momentul în care Regina Elisabeta a II-a a murit. Prințul William devine moștenitor direct al tronului, iar din duce de Cambridge, devine noul Prinț de Wales. Și Kate Middleton devine, astfel, Prințesă de Wales.
După anunțul că Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață, Regele Charles al III-lea, Prințul William și soția lui, Kate Middleton, i-au adus un omagiu emoționant.
Familia Regală Britanică a emis un comunicat, în numele lui Charles, fiul Reginei Elisabeta a II-a, cel care devine noul Rege al Marii Britanii după moartea mamei sale. Regele Charles al III-lea este și primul membru al familiei regale care a transmis un mesaj după anunțul morții Reginei Elisabeta a II-a.
Regina Elisabeta a II-a a domnit timp de 70 de ani, adică mai mult decât orice monarh britanic din istorie și decât orice monarh actual din lume. Avea 25 de ani când a urcat pe tron și a întâmpinat, din 1952, șapte papi, 14 președinți americani și 15 prim-miniștri britanici.
Elisabeta s-a născut la 21 aprilie 1926, pe strada Bruton nr. 17, Londra, și a fost botezată la 29 mai în același an, în capela privată de la Palatul Buckingham. Ea a devenit moștenitoare aparentă atunci când unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat la 11 decembrie 1936, iar tatăl ei a devenit regele George al VI-lea. Elisabeta avea 10 ani atunci. Ea s-a căsătorit cu locotenentul de marină Philip Mountbatten, un prinț grec, la Westminster Abbey din Londra, la 20 noiembrie 1947 și s-au stabilit la Clarence House în Londra. Au avut patru copii: Prințul Charles (născut în 1948), Prințesa Anne (1950), Prințul Andrew (1960) și Prințul Edward (1964).
Foto: Facebook Casa Regală