Jurnalistul spaniol Jaime Peñafiel afirmă în noua sa carte „Tăcerile Letiziei' că Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a fost „devastat și distrus' de vestea că soția sa, Regina Letizia, l-ar fi înșelat cu Jamie del Burgo. Conform Daily Mail, autorul precizează că Regele Felipe, în vârstă de 56 de ani, „era conștient că Letizia îl înșela în timp real', deoarece gărzile de corp erau obligate să dezvăluie locul în care se afla soția sa. Peñafiel relatează că paznicii erau prezenți când Letizia s-a întâlnit cu del Burgo la New York.
„În acea zi era însoțită de escortele sale fidele, care, fără îndoială, ar fi transmis un raport către Ministerul de Interne sau [Palatul] Zarzuela,' scrie el, remarcând că știrea l-a lăsat pe Felipe „devastat și distrus'.
Aceasta nu este însă prima dată când Peñafiel a scris despre presupusa aventură a Reginei. Anul trecut, fostul cumnat al Reginei Letizia, Jamie Del Burgo, a susținut că a avut o aventură cu ea înainte de a se căsători cu sora ei, Telma Ortiz Rocasolano. Del Burgo, care a fost căsătorit cu Telma din 2014 până în 2016, a precizat în cartea lui Peñafiel, „Letizia & I' că a cunoscut-o pe Letizia în 2000 și că a început o relație cu ea cu ani înainte ca aceasta să-l întâlnească pe Regele Felipe. Antreprenorul a susținut că plănuia să o ceară în căsătorie pe Letizia în 2002, când aceasta i-a împărtășit că se întâlnește cu un „diplomat' fără nume.
Votează-ți aici favoriții la ELLE New Media Awards 2024 și câștigă super premii!
Del Burgo a mai spus că s-a întâlnit cu Letizia chiar în noaptea de dinaintea nunții și că aceasta i-a cerut să „nu o părăsească niciodată'.
„M-a luat de mână și m-a întrebat de ce nu o cerusem niciodată în căsătorie', și-a amintit el. „Evident că nu i-am răspuns. Am încurajat-o cât de bine am putut'.
Omul de afaceri a susținut chiar că cei doi și-au menținut relația romantică și după nuntă, citând drept dovadă „fotografii, videoclipuri, telefoane mobile' și mesaje text. Cu toate acestea, Del Burgo a susținut că Letizia a pus capăt presupusei lor relații în 2011, când l-a sunat și a anunțat că nu mai puteau „continua să se vadă'.
Del Burgo a distribuit pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter, un selfie nedatat cu Letizia purtând o pashmina neagră în oglinda din baie în timpul uneia dintre sarcinile sale, ca presupusă dovadă: „Iubire. Îți port pashmina', a scris ea, potrivit lui Del Burgo. „Este ca și cum te-aș simți alături de mine. Are grijă de mine'.
Când mai mulți utilizatori de social media au pus la îndoială validitatea imaginii, omul de afaceri și-a șters contul X. Familia regală spaniolă a refuzat să comenteze afirmațiile lui Del Burgo.
Letizia a fost căsătorită anterior cu Alonso Guerrero Pérez, între 1998 și 1999. Ea era reporter de televiziune când l-a cunoscut pe Felipe, dar a renunțat la job-ul său imediat după ce a fost anunțată logodna lor, în noiembrie 2003. Un an mai târziu, pe 22 mai 2004, cei doi s-au căsătorit la Catedrala Santa María la Real de la Almudena din Madrid.
Citește și:
Kate Middleton, surprinsă în public pentru prima dată de la anunțul privind diagnosticul de cancer
Foto: Arhiva ELLE