În luna martie, Reese Witherspoon a anunțat pe contul său Instagram faptul că ea și soțul său, Jim Toth, au decis să meargă pe drumuri separate.
„Avem câteva veşti personale de împărtășit. Cu multă grijă şi considerație am luat decizia dificilă de a divorța. Ne-am bucurat de atâția ani minunați împreună şi mergem înainte cu dragoste şi respect reciproc pentru tot ceea ce am creat împreună', a declarat actrița.
Într-un nou interviu oferit revistei Harpers Bazaar, Reese Witherspoon a vorbit pentru prima oară despre despărțirea de Jim Toth, mărturisind că trece printr-o perioadă „vulnerabilă.'
„Când am mai divorțat, presa tabloidă a ajuns să le spună oamenilor cum mă simțeam sau cum procesam despărțirea, și am simțit că lucrurile scapă de sub control. Să pot vorbi direct cu oamenii despre ceea ce se întâmplă în viața mea și să împărtășesc aceste lucruri la fel cum împărtășesc experiențele profesionale deosebite sau experiențele personale, mă face să mă simt mult mai autentică fiindcă pot spune lucrurile cu propria mea voce și nu las pe altcineva să controleze ceea ce se întâmplă.'
După despărțirea de Jim Toth, presa a speculat că actrița în vârstă de 47 de ani ar forma un cuplu cu sportivul Tom Brady. Witherspoon nu a confirmat sau infirmat aceste zvonuri, ci doar a declarat că „desigur, există speculații, dar nu pot controla asta. Tot ce pot face este să fiu cea mai sinceră și directă versiune a mea și să fiu vulnerabilă. Este o perioadă vulnerabilă pentru mine.'
Cu toate astea, Reese Witherspoon a mărturisit că nu se simte singură și că o ajută să se gândească la faptul că foarte mulți oameni divorțează.
„Mă gândesc la câți alți oameni trec prin această experiență. Nu mă simt deloc izolată. Mă simt foarte conectată.'
În luna martie, o sursă apropiată a declarat că Reese Witherspoon și Jim Toth au decis să se despartă fiindcă iubirea lor se transformase într-o relație platonică.
„Nu există niciun scandal sau dramă mare, doar doi oameni care, în esență, cresc un copil împreună, și nu mai au sentimente romantice unul pentru celălalt', a declarat sursa pentru Page Six.
Aceasta a mai afirmat și că între cei doi nu mai există „nicio scânteie și niciun fel de romantism. Ea a devenit mult mai puternică decât era când s-au căsătorit și și-a extins domeniile de interes în foarte multe feluri.'
Reese Witherspoon și-a vândut în 2021 afacerea Hello Sunshine pentru suma de 900 de milioane de dolari. Potrivit unei alte surse apropiate, Toth este „o parte importantă a afacerii Hello Sunshine', fiind implicat și „în alte afaceri și consilii de administrație.'
„Au construit multe împreună', a mai spus sursa, subliniind faptul că Witherspoon și Toth „au avut o perioadă de 12 ani cu adevărat uimitoare', dar că „viețile lor s-au mișcat într-un mod care i-a făcut să vrea să ia această decizie împreună.'
În trecut, Reese Witherspoon a mai fost căsătorită cu actorul Ryan Phillippe, alături de care are doi copii: Ava și Deacon. În urmă cu câțiva ani, actrița a vorbit despre căsătoria cu Phillippe, mărturisind că deși era extrem de tânără, nu regretă decizia luată.
„M-am căsătorit când aveam 23 de ani și aveam doi copii până să împlinesc 27 de ani. Uneori este bine să te cunoști pe tine mai întâi, însă eu nu aș schimba nimic din ce am făcut. I-am spus și fiicei mele că la 25 de ani de-abia începi să te cunoști.'
Citește și:
Noi detalii despre divorțul dintre Kevin Costner și Christine Baumgartner. Ce sumă trebuie să plătească actorul pentru pensia alimentară a celor trei copii
Foto: Profimedia